Antena 3 CNN Politică Boc a trimis Parlamentului propunerea pentru Ministerul Fondurilor UE condus de L. Orban

Boc a trimis Parlamentului propunerea pentru Ministerul Fondurilor UE condus de L. Orban

Boc a trimis Parlamentului propunerea pentru Ministerul Fondurilor UE condus de L. Orban
Sursa foto: Foto: Intact Images
de M.Z.    |    14 Sep 2011   •   15:08

Premierul Emil Boc a transmis, miercuri, celor două camere ale Parlamentului propunerile de completare a structurii Guvernului, prin înfiinţarea Ministerului pentru Afaceri Europene şi numirea lui Leonard Orban la şefia acestei instituţii, informează Mediafax.

În scrisoare, şeful Guvernului invocă alineatele 2 şi 3 din articolul 85 al Constituţiei pentru completarea structurii Executivului.

Alineatele respective spun că, în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului şi că, dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, preşedintele României va putea exercita atribuţia prevazută anterior numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru.

Potrivit legii, premierul solicită preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor să dispună măsurile necesare în vederea organizării unei şedinţe comune a celor două Camere pentru obţinerea aprobării Parlamentului în ceea ce priveşte înfiinţarea Ministerului Afacerilor Europene.

Noul ministru va coordona procesul de absorbţie a fondurilor europene, precum şi politicile şi strategiile din domeniul afacerilor europene.

Legea privind organizarea şi funcţionarea Guvernului prevede, la articolul 36, că "ministerele şi miniştrii se aprobă de către Parlament, prin acordarea votului de încredere asupra Programului de guvernare şi întregii liste a Guvernului, la învestitură".

Propunerea premierului vine după ce, marţi, coaliţia de guvernare a stabilit ca noul ministru de la Fonduri Europene să fie actualul consilier prezidenţial Leonard Orban.


×
Subiecte în articol: Emil Boc parlament propuneri leonard orban
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close