Antena 3 CNN Politică Boc: Guvernul funcţionează la parametri normali şi a dat ceea ce poate

Boc: Guvernul funcţionează la parametri normali şi a dat ceea ce poate

Boc: Guvernul funcţionează la parametri normali şi a dat ceea ce poate
Sursa foto: emil boc geoana
05 Iun 2009   •   03:46

Premierul Emil Boc a declarat, referitor la afirmaţiile unor lideri ai PSD privind oportunitatea ieşirii de la guvernare după euroalegeri, că nu este interesat de "nicio cârcoteală", nici din dreapta, nici din stânga şi că va rămâne fidel Parteneriatului pentru România.

"Atâtea am pe cap, încât nu mă interesează ce spun unii, ce spun alţii. Eu îmi fac datoria ca prim-ministru şi vreau să-i asigur pe toţi românii şi pe toţi partenerii că sunt un om corect şi voi respecta lucrul pe care l-am semnat şi cuvântul pe care l-am dat în Parteneriatul pentru România", a spus Boc, răspunzând unei întrebări.

El a subliniat că va fi corect atât cu PDL, cât şi cu PSD ca prim-ministru.

"Ce am scris voi respecta până în ultimă literă, cât timp vor dori toţi de bună credinţă să fie alături în acest program, pentru România, pentru a trece prin această perioadă dificilă, voi fi acolo. Când nu vor dori, nimeni nu e pe viaţă...", a adăugat el.

Preşedintele PDL a reluat ideea că se joacă în Guvern ca la Naţională. "Jucăm cu cei mai buni de la fiecare echipă. La Naţională jucăm pentru România, şi mai ales într-un moment dificil, trebuie să ne calificăm, adică să trecem peste criza aceasta, la cluburi ne batem pentru titlu, pentru blazon, asta e firesc", a explicat el.

"Eu nu voi da pretexte nimănui şi nu voi încerca să găsesc acul în carul cu fân, să inventez motive pentru a-i zgândări pe ceilalţi sau pentru a-i enerva. Voi fi corect, aşa cum am fost şi până acum", a declarat Boc.

El a menţionat că, până în prezent, la nivelul Guvernului nu au fost probleme.

"În Guvern lucrurile au fost corecte. Ne tratăm cu eleganţă, cu respect, cu apreciere, cu o abordare colegială, nu de superioritate sau de inferioritate, vedem care e interesul general şi am luat decizii, cred eu, ţinând cont de tot ce am putut noi scoate mai bun. Aş fi ipocrit să spun, chiar dacă că suntem în campanie, că ai noştri sunt mai buni şi ai lor sunt mai slabi. Nu, Guvernul funcţionează în acest moment la parametri normali şi a dat ceea ce poate", a continuat el.
În opinia lui Boc, acest Guvern încă mai poate da foarte mult.
"Din punctul meu de vedere, vreau să-i asigur că nu mă interesează nicio cârcoteală, nici din dreapta, nici din stânga, voi rămâne fidel Parteneriatului pentru România şi lucrului pe care l-am semnat, cine va dori să fie alături va fi binevenit pentru oricât timp se doreşte; cu orice preţ nu mă voi agăţa de această funcţie; cât timp vor fi oameni corecţi care vor dori să ducă lucrurile mai departe, bine, cât nu, asta e", a conchis el.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Emil Boc guvernul Romaniei
Parteneri
Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari. Plan roşu activat!
x close