Antena 3 CNN Politică Boc vrea să vină în Parlament cu priorităţile legislative. Conducerea Camerei l-a amânat pentru marţi

Boc vrea să vină în Parlament cu priorităţile legislative. Conducerea Camerei l-a amânat pentru marţi

Boc vrea să vină în Parlament cu priorităţile legislative. Conducerea Camerei l-a amânat pentru marţi
01 Feb 2010   •   14:13

Premierul Emil Boc a cerut luni parlamentului să-i ofereposibilitatea de a expune în această zi priorităţile legislative ale propriului Guvern. Primul-ministru a adresat în acest sens o scrisoare conducerii Camerei Deputaţilor, în care anunţă că doreşte să prezinte priorităţile legislative ale Guvernului în prima sesiune ordinară a deputaţilor, programată pentru luni. Statutul minorităţilor naţionale, codurile de procedură penală şi civilă, legea pensiilor şi a educaţiei naţionale, care urmează să fie aprobate de Executiv în următoarele zile. Conducerea Camerei a decis însă să amâne punerea în practică a solicitării premierului pentru ziua de marţi, pe motiv că astăzi lucrările legislativului sunt rezervate unor chgestiuni organizotice, precum alegerea noii componenţe a Biroului Permanent şi validarea liderilor de grupuri parlamentare.

Premierul Emil Boc se va prezenta, marţi, la ora 10.00, pentru a expune în plenul Camerei priorităţile legislative ale Guvernului pentru această sesiune. Secretarul Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea (PSD) a explicat căî nu s-a putut da astăzi curs cererii primului-ministru deoarece "prima zi este dedicată componenţei noului Birou Permanent şi validării liderilor". Zgonea a mai precizat că Emil Boc va merge la Senat, luni după-amiază, pentru a prezenta priorităţile legislative ale Guvernului şi a apreciat că după ora 17.30 prezenţa deputaţilor ar fi fost redusă şi nu ar mai fi avut cine să îl primească pe premier.

Guvernul doreşte ca procedurile legislative de adoptare a statutului minorităţilor naţionale din România să fie încheiate în actuala sesiune parlamentară, cel târziu până la sfârşitul lunii iunie, se arată în scrisoarea premierului.

Pe lista priorităţilor au mai fost incluse şi proiectele de legi pentru adoptarea codului de procedură penală şi, respectiv, a codului de procedură civilă, cu termen de adoptare până la sfârşitul lunii iunie.

Printre proiectele de legi care urmează să fie aprobate de Guvern şi transmise Parlamentului pentru dezbatere cu prioritate se află, conform documentului citat, legea sistemului unitar de pensii publice, legea educaţiei naţionale, modificarea Legii patronatelor, organizarea activităţii de lobby, simplificarea formalităţilor de publicitate privind constituirea şi funcţionarea societăţilor comerciale, acordarea unor drepturi urmaşilor persoanelor executate ca urmare a acţiunilor de opoziţie faţă de regimul comunist, reglementarea malpraxisului.

Executivul doreşte totodată ca procedurile legislative pentru aprobarea ordonanţei de înfiinţare a Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) să fie încheiate rapid, până la sfârşitul lunii martie. Pe lista priorităţilor legislative ale Guvernului pentru prima sesiune a anului mai figurează legea responsabilităţii fiscale, legea de înfiinţare a Poliţiei locale.

La ora actuală, premierul aşteaptă răspunsul la această scrisoare din partea conducerii Camerei care se va întruni în această după-amiază.

?Chiar la Biroul Permanent vom lua în dicuţie acest lucru. Astfel de solicitări sunt discutate cu prioritate pe ordinea de zi? a declarat Roberta Anastase, preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Emil Boc parlament
Parteneri
Sebastian Burduja şi-a depus candidatura la Primăria Capitalei
x close