Antena 3 CNN Politică Bogdan Ivan, despre tensiunile din Coaliție: „Nu am niciun cuvânt de reproș pentru premier”

Bogdan Ivan, despre tensiunile din Coaliție: „Nu am niciun cuvânt de reproș pentru premier”

A.O.
2 minute de citit Publicat la 18:38 02 Aug 2025 Modificat la 18:38 02 Aug 2025
bogdan ivan ministrul economiei
Bogdan Ivan, ministrul Energiei. Foto: Hepta

Ministrul Energiei, social-democratul Bogdan Ivan, a declarat că nu are niciun reproș la adresa premierului Ilie Bolojan. Declarațiile sale vin în contextul în care liderii PSD și-au exprimat public nemulțumirea față de unele măsuri anunțate de prim-ministru. Au existat chiar voci în partid care au cerut ieșirea de la guvernare, în urma reformelor propuse de Ilie Bolojan. Referitor la aceste tensiuni, Bogdan Ivan a afirmat că politicienii trebuie să aibă capacitatea de a-și tempera „ego-urile și pornirile personale” și să se concentreze pe cifre, care „nu mint niciodată”.

Am lucrat cu domnia sa foarte aplicat, foarte corect şi n-am nici măcar un cuvânt pe care să-l reproşez. Tot ce am discutat cu el până acum, referitor şi la PNRR, şi la planurile de investiţii pe care le avem ca Minister al Energiei, nu pot să spun că am avut măcar o… n-am fost de acord de fiecare dată unul cu celălalt, dar am venit cu argumente şi unul şi celălalt şi n-am cum să reproşez acestui om ceva în relaţia pe care o am cu el din punct de vedere profesional”, a spus ministrul Bogdan Ivan despre relaţia pe care o are cu premierul Ilie Bolojan.

Ministrul Energiei a recunoscut că în noua Coaliție de guvernare, formată din partidele PSD-PNL-USR-UDMR, sunt tensiuni, inclusiv între membrii Guvernului. 

Că sunt înţepături, vedem de la televizor. Eu sunt unul dintre cei care au fost atacaţi de unii colegi din noua coaliţie care nu şi-au dat seama că au plecat de la tribuna Parlamentului, din opoziţie, şi sunt acum la putere pentru a găsi soluţii acolo unde ai probleme. Ca ministru, ai instrumente de la justiţie până la alte instrumente administrative de a corecta lucruri. Este evident că nu o să pot să le corectez pe toate. Atitudinea mea a fost una constructivă de fiecare dată şi va fi în continuare”, a adăugat Ivan.

Totuși, spune Bogdan Ivan, e normal ca membrii Executivului să aibă opinii diferite pentru că provin din partide care până acum două luni de zile au fost adversare pe scena politică.

„Cred că avem capacitatea ca oameni de stat să ne reducem ego-urile şi pornirile personale şi acolo unde nu suntem de acord unii cu celălalt să stăm pe cifre, care nu mint niciodată”, a a mai precizat ministrul Energiei. 

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a cerut ieșirea partidului de la guvernare, în timp ce liderul interimar Sorin Grindeanu a respins ideea și l-a atacat pe Ilie Bolojan pentru tăierile din programul Anghel Saligny.

Nemulțumirile din teritoriu amenință stabilitatea coaliției: Grindeanu este presat să blocheze inițiativele Guvernului, inclusiv pentru a-și asigura șefia partidului la Congresul din toamnă, iar Bolojan se confruntă cu primari revoltați de măsurile care îi vizează. 

 

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close