Sportul şi dragostea pentru mişcare i-au adus pe doi dintre candidaţii la alegerile parlamentare parţiale faţă în faţă, pe terenul de fotbal.
Înainte de întâlnirea cu alegătorii, Ilie Năstase şi Alfred Laurenţiu Mihai, candidaţii alianţei electorale PSD-UNPR-PC pentru Senat în colegiile 7 şi 8, din Bucureşti, au făcut campanie pentru mişcare, pe terenul de sport.
Îmbrăcat în blugi şi cu un tricou lejer, Ilie Năstase a vrut să arate că se pricepe nu doar la tenis de câmp. Adversar i-a fost echipa condusă de mai tânărul coleg de campanie electorală, Alfred Laurenţiu Mihai.
Cei doi au fost primii atunci când a fost vorba de a executa loviturile de pedeapsă.
Încălziţi după o repriză de mişcare, cei doi candidaţi, de data asta de aceeaşi parte a baricadei, s-au întâlnit cu alegătorii. În doar câteva minute, au fost înconjuraţi de zeci de bucureşteni.
Locuitorii celor două colegii electorale au spus că sunt interesaţi, în primul rând, de reabilitarea termică a blocurilor, crearea de locuri de joacă pentru copiii şi de cât mai multe spaţii verzi.