Antena 3 CNN Politică Cancelaria Premierului a fost desfiinţată. Atribuţiile, preluate de Secretariatul General al Guvernului

Cancelaria Premierului a fost desfiinţată. Atribuţiile, preluate de Secretariatul General al Guvernului

Cancelaria Premierului a fost desfiinţată. Atribuţiile, preluate de Secretariatul General al Guvernului
Sursa foto: Emil Boc
04 Mar 2009   •   19:06

Premierul României, Emil Boc, a declarat, miercuri, că, aşa cum a anunţat zilele trecute, Cancelaria Primului Ministru a fost desfiinţată printr-o ordonanţă de urgenţă.

Atribuţiile Cancelariei vor fi preluate de către Secretariatul General al Guvernului.

Corpul consilierilor şi secretarilor de stat va fi cu 50% mai mic decât cele precedente guvernelor Tăriceanu şi Năstase. Mai exact, numărul acestora va ajunge la 22.

"Se vor face comasări şi reorganizări în privinţa atribuţiilor de serviciu", a declarat Emil Boc.

Cătălin Baba, actualul şef al Cancelariei lui Boc, va rămâne în funcţia de consilier de stat la cabinetul primului ministru, a mai menţionat Emil Boc.

Fiecare ministru va avea la dispoziţie un termen de 30 de zile pentru a stabili un plan de restructurare a agenţiilor guvernamentale, a mai anunţat Boc.

În esenţă, această restructurarea urmăreşte să elimine, pe de-o parte, obezitatea birocratică de care suferă sistemul şi, pe de altă parte, să întărească eficienţa şi modul în care aceste agenţii răspund nevoilor oamenilor şi pentru a-i stimula pe cei care fac performanţă, a precizat premierul.

În conferinţa de presă susţinută miercuri seară, premierul a vorbit şi despre descentralizare.

"Am decis ca în termen de 60 de zile să fie adoptate toate actele normative care vizează descentralizarea în domeniul Educaţiei, al Sănătăţii, al administraţiei publice şi al Agriculturii", a declarat Emil Boc.

Premierul a mai anunţat, totodată, că, până la 30 aprilie, urmează să fie finalizat şi proiectul de lege cu privire la salarizarea unică din România. Astfel, în zilele următoare vor exista consultări atât cu patronatele, cât şi cu ministerele de resort.

Sâmbătă va avea loc o nouă şedinţă de Guvern în cadrul căreia vor continua dezbaterile de miercuri.



Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Emil Boc
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close