Antena 3 CNN Politică Candidaţi alegeri prezidenţiale 2024. Lista principalilor aspiranți la preşedenția României

Candidaţi alegeri prezidenţiale 2024. Lista principalilor aspiranți la preşedenția României

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 09:51 12 Ian 2024 Modificat la 11:08 24 Ian 2024

Primul este cel al lui Marcel Ciolacu, premierul României şi preşedintele PSD. Chiar dacă până acum liderul social-democrat a negat că se gândeşte la funcţia de preşedinte, potrivit cutumei, şefii de partid sunt cei împinşi mereu în cursa electorală.

În aceeaşi situaţie este şi preşedintele PNL, Nicolae Ciucă. Acesta a declarat că dacă partidul îi va cere, îşi va asuma candidatura. Dacă Iohannis va demisiona, aşa cum se speculează, Nicolae Ciucă ar putea ajunge chiar dinainte de alegeri la Cotroceni. În calitate de preşedinte al Senatului, el este cel care va prelua interimatul în cazul vacantării funcţiei. Liberalii cred că acest scenariu le-ar asigura liderului lor, o vizibilitate mult mai mare.

În tabăra opoziţiei sunt mai multe variante. Liderul USR, Cătălin Drulă, este văzut şi el drept un nume cert în cursa electorală. Acesta ar putea fi susţinut şi de celelalte partide de dreapta, PMP şi Forţa Dreptei. La alegerile din 2019, formaţiunea a fost reprezentată de Dan Barna, care s-a clasat atunci pe locul 3.

Pentru AUR va candida cel mai probabil George Simion. Chiar dacă a susţinut că partidul său are şi alte variante, Simion a început deja să se poziţioneze drept concurent pentru funcţia supremă. Liderul AUR face tot posibilul pentru a fi cât mai vizibil în spaţiul public, aşa cum s-a văzut în ultimele zile atunci când a mers la slujba de Boboteaza făcută de ÎPS Teodosie sau cand s-a dus la protestul transportatorilor.

Principala adversară a lui Simion este chiar fosta lui colegă de partid, Diana Şoşoacă. Senatoarea care face propagandă pentru Rusia a avut deja mai multe ciocniri cu liderul AUR.

În cursă ar putea intra şi Dacian Cioloş. După ce a plecat cu scandal din fruntea USR, fostul premier şi-a format un nou partid şi a anunţat că este interesat de o nouă funcţie în stat.

Sondajele de opinie îl cotează cu şanse reale şi pe Mircea Geoană. Chiar dacă nu mai face parte din vreun partid, adjunctul şefului NATO a avut mai multe apariţii în care a dat de înţeles că este interesat de o candidatură. Geoană a mai fost în cursa prezidenţială şi în 2009, atunci când a fost învins la limită de Traian Băsescu.

×
Parteneri
x close