Antena 3 CNN Politică Care a fost subiectul întrevederii lui Traian Băsescu cu Angela Merkel după Congres

Care a fost subiectul întrevederii lui Traian Băsescu cu Angela Merkel după Congres

Care a fost subiectul întrevederii lui Traian Băsescu cu Angela Merkel după Congres
Sursa foto: Foto: INTACT Images
17 Oct 2012   •   22:04

Preşedintele Traian Băsescu i-a mulţumit cancelarului Angela Merkel pentru angajamentul în favoarea valorilor europene şi standardele democratice din perioada crizei politice din România, el cerându-i şi sprijin pentru o decizie favorabilă privind aderarea României la Schengen în cursul lui 2013, scrie Mediafax.
   
Potrivit unui comunicat al Preşedinţiei, în cadrul întrevederii cu Merkel de la Palatul Parlamentului, în marja Congresului PPE, Băsescu "a exprimat mulţumiri pentru angajamentul ferm al cancelarului federal al Germaniei, doamna Angela Merkel, faţă de valorile europene şi standardele democratice, angajament demonstrat inclusiv în perioada iulie - august 2012, în care s-a desfăşurat criza politică severă din România".
   
De asemenea, Băsescu a afirmat că "instituţiile statului de drept au rămas stabile şi au funcţionat corect în această perioadă".
   
"Totodată, şeful statului a solicitat sprijinul cancelarului federal Angela Merkel pentru degajarea unei decizii favorabile aderării României la spaţiul Schengen în cursul anului viitor", precizează comunicatul menţionat.

Cancelarul german Angela Merkel s-a interesat, în întrevederea cu preşedintele Traian Băsescu, asupra nivelului de reprezentare a României la reuniunile Consiliului European, şeful statului răspunzând prin menţionarea celor două decizii ale CC în acest sens.
   

×
Subiecte în articol: Angela Merkel
Parteneri
Orașul din Europa care cere ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24
x close