Antena 3 Politică CCR: Mircea Diaconu nu mai este senator din luna iunie

CCR: Mircea Diaconu nu mai este senator din luna iunie

de M.Z.    |    21 Noi 2012   •   12:40
CCR: Mircea Diaconu nu mai este senator din luna iunie
Sursa foto: Foto: Agerpres

Mircea Diaconu îşi pierde mandatul de senator, după ce Curtea Constituţională a admis, miercuri, sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii privind punerea în executare de către Senat a hoătârii judecătoreşti referitoare la incompatibilitatea politicianului.

Mai mult, potrivit Antena 3, CCR susţine că mandatul de senator al lui Diaconu nu mai e valid din iunie.

Pe 31 octombrie, Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Curtea Constituţională în vederea soluţionării conflictului juridic de natură constituţională constatat în legătură cu refuzul Senatului de a pune în executare hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind starea de incompatibilitate a lui Mircea Diaconu.

CSM arăta în sesizare că Senatul a refuzat să pună în executare hotărârea instanţei prin care s-a confirmat, irevocabil, starea de incompatibilitate a senatorului PNL Mircea Diaconu.

Consiliul superior al Magistraturii a sesizat Curtea Constituţională în cazul lui Diaconu la solicitarea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).

ANI arăta că a solicitat în mod repetat Parlamentului să dispună cu celeritate aplicarea prevederilor legale, ca urmare a deciziei definitive şi irevocabile din 21 iunie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, legată de starea de incompatibilitate a lui Diaconu.

Potrivit ANI, votul negativ exprimat de Parlament privind punerea în executare a deciziei instanţei "afectează în mod grav statul de drept şi principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat".

Pe 27 ianuarie 2011, ANI a susţinut că senatorul liberal Mircea Diaconu este în incompatilbilitate din decembrie 2008, în condiţiile în care, pe lângă calitatea de parlamentar, acesta ocupa şi funcţia de director-manager al Teatrului "C.I. Nottara" din Capitală, funcţie de conducere specifică unei instituţii publice locale.

Consiliul Naţional de Integritate (CNI), în calitate de garant al independenţei operaţionale a Agenţiei Naţionale de Integritate, a cerut Senatului să constatate încetarea calităţii de senator a lui Mircea Diaconu, după ce instanţa supremă a hotărât că a încălcat regimul incompatibilităţilor.

Plenul Senatului a respins pe 30 octombrie solicitarea ANI privind încetarea mandatutului senatorului PNL Mircea Diaconu ca urmare a deciziei definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Traian Băsescu a adresat în 12 noiembrie o solicitare conducerii Senatului în care cere reluarea dezbaterilor privind revocare din funcţie a senatorului PNL Mircea Diaconu.

Comisia juridică a Senatului a decis, marţi, în unanimitate, să îşi menţină raportul iniţial în cazul senatorului PNL Mircea Diaconu, considerând că reluarea votului privind constatarea încetării mandatului acestuia poate fi făcută numai pentru motive temeinice, prin acordul liderilor grupurilor politice.





×
Subiecte în articol: Mircea Diaconu CCR

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Parteneri
x close