Antena 3 CNN Politică Cezar Preda: PDL va câştiga alegerile din 2012

Cezar Preda: PDL va câştiga alegerile din 2012

Cezar Preda: PDL va câştiga alegerile din 2012
Sursa foto: Foto: INTACT Images
21 Aug 2011   •   17:21

Liderul PDL Buzău, Cezar Preda, a declarat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, că , după părerea sa, “PDL va câştiga în 2012 alegerile pentru că USL se decredibilizează în fiecare zi”, conform Agerpres.

“Pentru că nu are soluţii, USL nu este credibilă. Nu este de ajuns să spui că este o soluţie proastă ceea ce face PDL, când tu nu vii cu nicio soluţie”, a adăugat oficialul democrat-liberal.

Preda consideră, de asemenea, că “PDL va câştiga alegerile din 2012 pentru că USL se decredibilizează în fiecare zi”. Ca exemplu, Preda a făcut referire la “o declaraţie fără acoperire a lui Victor Ponta privind frauda electorală de la alegerile de duminică”.

“Prima dată, domnul Ponta a spus că pleacă din ţară, dacă nu câştigă USL-ul alegerile. Acum o altă afirmaţie de copil mic. Domnul Ponta este un copil mic, face afirmaţii pe care nu poţi să te superi pentru că sunt făcute de un copil mic. Ce să facă când liderul unui partid aduce ca argumente în faţa partidului şi a sutelor de militanţi neputinţa de a gestiona o situaţie”, a adăugat Preda.

“Dacă sunt elemente care se constituie ca fraudă, are obligaţia ca şef de partid şi ca parlamentar să le aducă în faţa instanţei şi în faţa opiniei publice, dar, aşa, să te plângi ca un copil mic că, dacă nu-ţi dă mingea, pleci?!”, a conchis Preda.



×
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close