Chiţoiu: Antonescu nu va lua o decizie privind retragerea din politică până la decizia CCR

de A.M.P    |    30 Iul 2012   •   12:20
Chiţoiu: Antonescu nu va lua o decizie privind retragerea din politică până la decizia CCR Foto: Agerpres

Preşedintele interimar al PNL, Daniel Chiţoiu, a declarat, luni, la sediul USL, că preşedintele interimar al României, Crin Antonescu, nu are cum să ia o decizie privind retragerea din viaţa politică decât după anunţul CC privind referendumul, el anunţând că PNL va lua o decizie în acest sens, informează Mediafax.
   
Întrebat dacă Antonescu a informat liderii USL privind decizia sa de a se retrage din viaţa politică, în eventualitatea validării referendumului şi a revenirii lui Traian Băsescu la Cotroceni, Chiţoiu a spus: "Nu are cum să ia o decizie până când CC nu va decide privind referendumul şi, de asemenea, trebuie să avem o şedinţă a forurilor de conducere a PNL să luăm o decizie, dar cum să plece din politică cine câştigă referendumul?", a spus Chiţoiu.
   
El a precizat că cel care a pierdut referendumul trebuie să plece din politică, nu cel care a câştigat.
   
"Cel care a pierdut referendumul, el trebuie să plece din politică, nu cel care câştigă referendumul".
   

x close