Antena 3 CNN Politică Cine sunt campionii la traseim politic

Cine sunt campionii la traseim politic

Cine sunt campionii la traseim politic
Sursa foto: Foto: Facebook/Agerpres/Intact Images/Intact Images
de M.Z.    |    05 Aug 2016   •   08:44

Unul din cinci parlamentari a schimbat cel puţin o dată partidul în această legislatură. Câţiva dintre aleşi au trecut şi prin patru sau cinci formaţiuni politice, însă campioni la traseism sunt de departe cei din UNPR.  

Unul dintre cei mai cunoscuţi deputaţi care a îmbrăţişat aproape toate doctrinele este Marin Anton, cunoscut ca fiind cel mai bogat om din fostul Guvern Boc cu o avere de peste 10 milioane de euro. Anton şi-a început cariera politică la PNL, a trecut apoi la PDL în vremea când a intrat la guvernare şi a revenit în rândurile liberalilor după venirea USL la putere. Ulterior, Marin Anton s-a înscris în PMP unde a activat timp de un an, apoi a intrat în UNPR tot pentru un an, iar acum a revenit la PNL. 

Un alt parlamentar cu o colecţie de carnete de membru este deputatul Radu Popa, fost consilier al fostului premier Victor Ponta. A intrat în Parlament pe listele fostului PP-DD, s-a mutat la PSD, l-a părăsit pe Ponta pentru Geoană, apoi pe Geoană pentru Vanghelie, iar mai nou s-a înscris în partidul lui Băsescu. 

Deputatul Tudor Ciuhodaru ocupă un loc destul de sus în topul migratorilor politici. După ce a făcut câte un popas la PP-DD, PC şi UNPR, s-a întors în PSD, primul său partid.

La rândul său, Liviu Codârlă şi-a început parcursul parlamentar la PRM, a trecut la PDL, s-a transferat la PP-DD, a încercat cu UNPR, iar pentru moment s-a oprit la PSD. 

Liliana Mincă este un alt exemplu de căutător al fericirii politice. S-a lansat în PC, a candidat pe listele PP-DD, a schimbat apoi cu UNPR, iar recent s-a înscris în PSD. 

Lista traseiştilor este însă mult mai lungă. Un partid politic, PP-DD, s-a desfiinţat din cauza acestui fenomen, iar un grup parlamentar, UNPR, nu mai există la Senat din cauza migraţiei

×
Subiecte în articol: Marin Anton Liliana Minca PPDD UNPR
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close