Ciprian Ciucu, prim-vicepreședintele PNL, a declarat, într-un interviu pentru Europa Liberă, că negocierea viitorului Guvern cu PSD este pentru „un bine superior”, adică „stabilitatea țării”. Liderul PNL a atras atenția că principalul finanțator al României, Comisia Europeană, „și-a pierdut răbdarea” pentru țara noastră, iar viitorul Executiv va trebui să ia măsuri dure, inclusiv desființarea unor instituții din administrația publică.
„Așa a ieșit la alegeri. Că îmi place mie, că nu-mi place de domnul Grindeanu, asta este secundar. Nu întotdeauna în politică te însoțești cu cine îți place. De foarte multe ori, te însoțești pentru un bine superior, asta înseamnă stabilitatea țării.”, a spus Ciprian Ciucu.
Nu este singurul lider liberal care își dorește o guvernare cu PSD. Emil Boc a spus la Antena 3 CNN că poate fi găsit „un numitor comun” cu social-democrații pentru a-și asuma guvernarea României împreună.
Președintele interimar PSD Sorin Grindeanu a anunțat că are „mandat deschis” pentru negocierile privind viitorul Guvern, dar social-democrații au condiții pentru a intra la guvernare, inclusiv „recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării Ciolacu”.
Antena3.ro a scris că în ședința de marți a Consiliului Politic Național, majoritatea liderilor PSD au spus că trebuie să rămână la guvernare, dar există și voci care spun că PSD ar trebui să rămână în Opoziție, inclusiv invocând faptul că fostul principal partid de guvernământ „nu poate fi breloc” la cingătoarea lui Ilie Bolojan.
Ilie Bolojan este premierul pe care și-l dorește Nicușor Dan. Președintele ales nu a făcut un secret din faptul că liderul liberal este prima lui opțiune de prim-ministru. De asemenea, Nicușor Dan a explicat că nu se grăbește cu nominalizarea unui premier, ci va dura în jur de o lună să avem un Guvern nou, deoarece vrea ca toate detaliile să fie puse la punct înainte de votul din Parlament.
Viitorul Executiv va avea o misiune grea: reducerea deficitului care este acum la 9,3% din PIB la 7%, ținta pe care ne-am asumat-o în fața Comisiei Europene.
„Trebuie să ne planificăm niște pași foarte clari de tăieri de cheltuieli, un plan bugetar, un plan fiscal pentru a echilibra bugetul pentru că altfel, va fi mult, mult mai rău. În al doilea rând, trebuia să facem, cel puțin parțial, o sumă de reforme care sunt în PNRR. Pentru că și Comisia Europeană și-a pierdut răbdarea cu noi”, a explicat Ciprian Ciucu la Europa Liberă.
Ciprian Ciucu: „PNL își joacă viitorul”
Prim-vicepreședintele PNL a vorbit și despre reformele care sunt necesare în partidul din care face parte. Ciprian Ciucu susține că PNL e aproape de colaps financiar, partidul fiind grav afectat de campania electorală pentru candidatura lui Nicolae Ciucă la prezidențiale.
„De ce au crescut extremiștii atât de mult? Pentru că unii s-au prins de aceste privilegii și nu le-au mai dat drumul. (…) Sunt unii (din PNL, n.red) care nu sunt văzuți, s-au făcut fel și fel de rețele care trebuie să fie destructurate. În acest moment, Partidul Național Liberal nu-și mai permite (să le tolereze, n.r.) pentru că-și joacă viitorul.
Bani au fost, dar s-au tocat pe afișe, pe publicitate electorală, pe televiziuni. (…) Nu avem conturile blocate, dar nu sunt nici bine. Am tăiat foarte mult, s-au făcut concedieri și la noi, suntem la limită. Adică plătim facturile de lumină, apă curentă și cam atât. Și puțină consultanță. (…) Sunt datorii de 20 de milioane de euro, e o sumă fabuloasă”, a spus el.
Candidatul PNL în alegerile prezidențiale din 2024, care au fost anulate ulterior de CCR, Nicolae Ciucă, a obținut cel mai slab rezultat din istoria liberalilor: șeful PNL, pe atunci, a ieșit pe locul 5 cu 8,70% din voturile exprimate. După acest rezultat dezastruos, Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte a PNL, iar la conducerea partidului a venit Ilie Bolojan.