Antena 3 CNN Politică Ciuvică: Vrăjeala asta cu Iohannis care şi-a numit apropiaţii la servicii e o şmecherie de doi bani a lui Băsescu

Ciuvică: Vrăjeala asta cu Iohannis care şi-a numit apropiaţii la servicii e o şmecherie de doi bani a lui Băsescu

1 minut de citit Publicat la 21:52 03 Iul 2015 Modificat la 21:52 03 Iul 2015
ciuvica.JPG
Foto: VideoNews
Traian Băsescu a declarat, într-un interviu recent, că preşedintele Klaus Iohannis greşeşte prin numirea unor apropiaţi la conducerea serviciilor de informaţii din România. 
 
"Greşeşte că şi-a pus apropiaţi şefi de servicii şi va plăti factura acestui lucru. Şi cu Helvig şi cu MRU, deşi nu contest calităţile acestora pentru a conduce aceste servicii. De multe ori, acţiunile serviciilor îi vor fi puse în cârcă. După părerea mea, el îşi pregăteşte partea a doua a mandatului, când foarte mulţi îi vor reproşa că apropiaţii lui sunt şefi de servicii."
 
Subiectul a fost dezbătut în ediţia de vineri a emisiunii "Subiectiv", realizată de Răzvan Dumitrescu, la Antena 3. 
 
Preşedintele Grupului pentru Investigaţii Politice, Mugur Ciuvică, a opinat că Traian Băsescu vorbeşte doar pentru impresie şi că ştie foarte bine că sistemul funcţionează altfel.
 
"Şmecherii de doi bani. În primul rând, Traian Băsescu a construit sistemul acesta cu servicii ca acestea să fie conduse de adjuncţi. La SRI era Coldea, la SIE era Predoiu. Şefii erau de vitrină. Mai o relaţie externă, mai o vită kobe. Ce poate să conteze? Ştie foarte bine ce i-a lăsat lui Iohannis şi el văd că ştie foarte bine ce a primit de la Băsescu. E o vrăjeală de doi bani."
 

×
x close