Antena 3 CNN Politică Claudiu Târziu (AUR): Solicităm demisia Guvernului pentru eşecul PNRR la Comisia Europeană

Claudiu Târziu (AUR): Solicităm demisia Guvernului pentru eşecul PNRR la Comisia Europeană

Claudiu Târziu, co-preşedinte AUR, cere demisia Guvernului după ce Comisia Europeană a transmis proiectul PNRR înapoi cu zeci de observații.

Claudiu Târziu (AUR): Solicităm demisia Guvernului pentru eşecul PNRR la Comisia Europeană
Sursa foto: hepta
de Claudia Popovici    |    11 Iun 2021   •   17:42

Cele 29 de miliarde de euro pentru România ar putea să nu mai fie atât de sigure, pentru că o parte dintre proiecte ar putea să pice. Unul dintre reproșurile aduse PNRR-ului depus de România este că nu corespund datele din documentele .xls cu cele din documentele .word pentru anumite proiecte.

Mai exact, la renovarea secţiilor de terapie intensivă pentru nou-măscuţi în documentul .word este trecută suma de 80 de milioane de euro, pe când în anexe sunt consemnate 71 de milioane de euro.

La categoria spitale noi, în documentul .word sunt trecute 570 de milioane de euro, pe când în anexe sunt scrise 517 milioane de euro.

Un alt exemplu care a creat confuzie este cel legat de fondurile pentru România Educată, unde Guvernul nu explică fiecare investiţie. Mai mult, nu sunt indicate studiile în baza cărora au fost determinate costurile. Exemplu: nu ştim unde vor fi construite cele 50 de şcoli verzi, nici cât costă.

În replică la aceste informații lipsă, Claudiu Târziu, co-preşedinte AUR cere demisia Guvernului pentru acest eşec în faţa Comisiei Europene.

"În mod evident guvernul Cîţu nu este în stare de nimic. Nu este în stare nici să scrie anumite documente necesare pentru accesarea fondurilor pentru un asemenea proiect național de importanță covârșitoare care antrenează, de fapt, mai multe guvernări de aici înainte.

Nu este în stare nici să facă lucrurile de bază sau curente și a dovedit incompetența şi indolenţa și inconștiența. Că nu poți să mergi cu niște documente atât de prost de redactate atât de neglijent în fața comisiei și să pretinzi să îți dea o căciulă de bani, cum nu pot să poți să spui că tu ai soluții pentru a ne scoate din criza multiplă în care ne aflăm, dar soluțiile nu mai apar nici măcar la cinci luni după ce a fost instalat la guvernare.

Este timpul să plece Guvernului Cîţu și să ne lase. Poate ar fi timpul să plece primul ministrul Ghinea care are deja o veche demonstrație a contra performanței la guvernare din vremea când era premier domnul Cioloș şi să se încheie cu demisia domnului Cîţu", a spus la Antena 3, Claudiu Târziu.

×
Subiecte în articol: PNRR Claudiu Târziu Comisia Europeana
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close