Antena 3 CNN Politică Declarația care aruncă în aer Coaliția! Rotația premierului nu ar mai trebui realizată

Declarația care aruncă în aer Coaliția! Rotația premierului nu ar mai trebui realizată

Săptămâna și scandalul în coaliția de Guvernare. De această dată sunt controverse mari privind rotația premierului.

Declarația care aruncă în aer Coaliția! Rotația premierului nu ar mai trebui realizată
Sursa foto: hepta
de Laura Dinu    |    09 Aug 2022   •   13:19

Potrivit șefului PNL Iași, liberalii ar putea renunța la schimbarea premierului Ciucă cu Marcel Ciolacu de la PSD. Declarația a stârnit un val de reacții atât din partea social democraților, cât și a liberalilor. 

Cel care a agitat spiritele pe scena politică a fost chiar consilierul premierului Nicolae Ciucă și președintele PNL Iași, Alexandru Muraru. 

”A schimba un premier cu un an înainte de alegeri în timp ce la graniță este un conflict armat nu este un semnal bun”, este declarația lui Alexandru Muraru care a pus pe jar coaliția de Guvernare. 

Imediat colegii de partid au reacționat. 

”Vreau sa subliniez caracterul individual al acestei declarații a domnului Moraru. PNL respectă angajamentele și obligațiile asumate in momentul construirii coaliției și cu siguranță protocolul va fi respectat, rotativa va fi realizată anul viitor”, a declarat Ionuț Stroe, purtător de cuvânt al PNL. 

”PNL e un partid serios si respectă angajamentele, mai ales ca vorbim de un angajament care a dat stabilitate României într-un moment complicat. Nu comentez declarația niciunui coleg”, a declarat Alina Ghorghiu, vicepreședintele PNL. 

Nici dinspre PSD nu sunt semne de îngrijorare. 

”Eu îl cunosc pe domnul prim-ministru Ciucă, din interacțiunea pe care o avem la sediul Guvernului. E un om serios, ceea ce spune si face. Mă îndoiesc că dumnealui, chiar la sugestia unui consilier personal care, între altele, este și parlamentar, ar putea să ia o altă decizie decât cea hotărâtă în cadrul coaliției, respectiv să cedeze funcția de premier către președintele Partidului Social Democrat, domnul Marcel Ciolacu” 

Potrivit protocolului PNL-PSD, ar trebui ca în martie 2023, premierul liberal, Nicolae Ciucă, să fie schimbat cu Marcel Ciolacu de la PSD. 

Alte trei teme care pun în pericol Coaliția

Liderii PNL şi PSD trebuie să se pună de acord asupra altor trei mari teme, care pun în pericol alianța. Una dintre acestea este reprezentată de clarificările pe care le-a cerut Klaus Iohannis și Marcel Ciolacu de la liderii UDMR. Chiar prim vice-președintele PSD, Sorin Grindeanu, spunea ca UDMR va trebui să dea explicații privind atitudinea binevoitoare și poziția adoptată față de declarațiile premierului maghiar, Viktor Orban, făcute la Băile Tușnad. 

Al doilea subiect și mai important pentru PSD este cel referitor la criza energetică și soluțiile social-democraților. Marcel Ciolacu a cerut înlocuirea ordonanței cu compensarea cu reglementarea prețului la energie, în contextul actual. Cu alte cuvinte, revenirea la situația de dinainte de liberalizarea pieței de energie. Doar ca PNL evită să discute despre revenirea la o piață reglementată pentru că asta înseamnă că Virgil Popescu să recunoască faptul că liberalizarea a fost un eșec. PSD a anunțat deja că ministrul Energiei va trebui să participe la toate ședințele coaliției ca să discute eventuale soluții. 

A treia temă care macină coaliția este rectificarea bugetară. Ar fi trebuit să fie prezentată încă de săptămâna trecuta, însă surse politice spun ca abia la sfârșitul acestei săptămâni ar putea fi gata la ministerul de Finanțe si sa fie trimisa coaliției.

×
Subiecte în articol: Andrei Muraru PNL PSD Klaus Iohannis
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close