Antena 3 CNN Politică Confruntarea electorală de miercuri are loc la ora 20, la Parlament, cel mai probabil între 3 candidaţi

Confruntarea electorală de miercuri are loc la ora 20, la Parlament, cel mai probabil între 3 candidaţi

Confruntarea electorală de miercuri are loc la ora 20, la Parlament, cel mai probabil între 3 candidaţi
17 Noi 2009   •   19:24
UPDATE: Purtătorul de cuvânt al PSD pentru campania electorală, Victor Ponta, a declarat, marţi seară, în cadrul emisiunii Ştirea Zilei, că dezbaterea de miercuri va avea loc la ora 20:00.

Cât priveşte locul în care se va desfăşura aceasta, varianta ASE nu mai este valabilă, confruntarea urmând să aibă loc la Palatul Parlamentului.

Mărul discordiei rămâne în continuare numărul candidaţilor care participă la dezbatere. PDL vrea o dezbatere în trei, iar PSD ar vrea o discuţie în cinci, adică pe lângă Băsescu, Geoană şi Antonescu să participe şi Sorin Oprescu şi Kelemen Hunor.

VICTOR PONTA: DEZBATEREA VA AVEA LOC MIERCURI, LA ORA 20.00


Potrivit consilierului prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, ar urma să aibă loc două confruntări cu câte trei candidaţi, una miercuri, iar cea de-a doua vineri.

Criteriul ales de PD-L pentru această propunere îl reprezintă sondajele, susţine Lăzăroiu, potrivit căruia primii trei candidaţi însumează 80% din intenţiile de vot.


SEBASTIAN LĂZĂROIU: VOR FI DOUĂ CONFRUNTĂRI, CU CÂTE TREI CANDIDAŢI



Dezbaterea de la ASE ar fi urmat să fie moderată de către Luca Niculescu (TVR), Radu Soviani (Money Channel şi Business Standard) şi Gabriela Vrânceanu Firea (Săptămână Financiară). Anunţul a fost făcut în cadrul ediţiei de marţi a emisiunii Ştirea Zilei.







Confruntarea de miercuri a principalilor candidaţi la Preşedinţie este încă sub semnul întrebării. Staff-urile de campanie s-au întâlnit din nou, marţi, în jurul orei 18:00, pentru a ajunge la un punct comun. Este cea de a două discuţie de astăzi, după ce, la prânz, nu s-au putut pune de acord asupra numărului de participanţi şi a modului de abordare a dezbaterilor.

Mandatul PSD la negocierile pentru dezbaterea electorală este: confruntare Mircea Geoană - Traian Băsescu la ASE sau dezbatere cu principalii 7 candidaţi indiferent de locul de desfăşurare.

Staff-ul de campanie al lui Mircea Geaoană susţine că neînţelegerile în timpul discuţiilor au apărut de la condiţiile puse de echipa preşedintelui Traian Băsescu.

La rândul său, Traian Băsescu se declară dispus să participe la confruntare şi îi acuză pe cei care susţin contrariul că lasnează informaţii false.

Şi candidatul liberal la Preşedinţie Crin Antonescu a anunţat că e gata să facă faţă unui duel electoral cu ceilalţi contracandidaţi.

Sorin Oprescu are îndoieli că adversarii săi din cursa către Cotroceni vor cu adevărat să particile la o mare confruntare publică, în timp ce candidatul UDMR Kelemen Hunor şi-a anunţat disponibilitatea de a participa la confruntarea de la ASE.

La discuţii ar mai urma să vină şi candidatul PRM Corneliu Vadim Tudor şi cel al PNG, George Becali.



Antena3.ro

×
Subiecte în articol: candidati
Parteneri
O biserică din Alba a ars până la temelie, chiar în prima zi de Paște
x close