UPDATE 19.30- Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri seară, că PNL va decide joi poziţia legată de Comisia parlamentară în cazul Călăraşi, iar întrebat dacă în USL mai există armonie, el a răspuns că Uniunea funcţionează.
UPDATE 17.00- Întâlnirea dintre Crin Antonescu şi Victor Ponta s-a încheiat. PNL se opune în continuare faţă de înfiinţarea unei comisii de anchetă în ceea ce priveşte retrocedările agricole din judeţul Călăraşi.
UPDATE 16.00- Premierul Victor Ponta se întâlneşte la această oră cu preşedintele PNL Crin Antonescu pentru a tranşa scandalul din USL pe comisia parlamentară care ar trebui să ancheteze afacerile cu terenuri de la Călăraşi ale preşedintelui Traian Băsescu.
UPDATE 15.00- Contactat de jurnaliştii gândul.info, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că NU a fost sunat de premierul Victor Ponta pentru a discuta despre subiectul comisiei.
Declaraţia liderului PNL vine după o serie de declaraţii făcute în cursul dimineţii de lideri ai PNL şi PSD pe tema comisiei de anchetă. Liderul deputaţilor liberali, George Scutaru, a susţinut că "până în prezent, nu există un acord al PNL pentru această comisie", iar preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a spus că în biroul său au fost trei miniştri liberali - Marian Câmpeanu, Radu Stroe şi Daniel Chiţoiu - care nu au avut nicio obiecţie faţă de propunere.
Ştirea iniţială 14.20
Liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, a declarat, miercuri, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că până în prezent nu există un acord al PNL pentru o comisie privind "cazul terenurilor din Călăraşi", el menţionând însă că liberalii sunt deschişi să discute acest subiect în USL.
"Noi, ieri, nu am fost întrebaţi asupra înfiinţării acestei comisii. Am văzut declaraţia premierului (...) însă noi nu am văzut motivaţia. (...) În acest moment nu există un acord din partea PNL. Aşteptăm să avem o discuţie probabil în cadrul USL, cu partenerii noştri din PSD. Nu a existat până acum o discuţie pe acest subiect", a declarat deputatul George Scutaru.
"Domnul prim ministru a făcut o declaraţie şi atât. La momentul respectiv nu a existat vreo consultare cu cineva din PNL şi ni s-a părut normal ca aceasta să existe", a completat deputatul.
Întrebat dacă a vorbit cu preşedintele PNL pe acest subiect, deputatul George Scutaru a confirmat, arătând că are mandat politic pentru declaraţiile făcute.
Premierul Victor Ponta anunţa, ieri, că PNL este de acord cu înfiinţarea unei comisii de anchetă în ceea ce priveşte retrocedările agricole din judeţul Călăraşi, după ce a avut o discuţie telefonică, în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, cu preşedintele Senatului, Crin Antonescu.
"Mi-au spus liderii de grup PSD, şi de la PNL, şi de la PC că lucrează la formarea unei comisii comune. (...) Liderii de grup vor să propună o comisie a Camerei Deputaţilor şi Senatului care să ancheteze activitatea tuturor acelor persoane angajate în instituţiile publice legată de afacerea de la Călăraşi", a spus Ponta.
Realizatorul "Punctul de întâlnire", Radu Tudor, a declarat, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că premierul Victor Ponta i-a confirmat, în exclusivitate, că la şedinţa în care s-a discutat înfiinţarea unei astfel de comisii erau de faţă şi doi importanţi lideri ai PNL: vicepremierul Daniel Chitoiu şi ministrul de interne Radu Stroe.