Corlăţean: Justiţia televizată nu este o chestiune acceptabilă într-un stat de drept

de G.S.    |    01 Iul 2012   •   18:26
Corlăţean: Justiţia televizată nu este o chestiune acceptabilă într-un stat de drept Foto: INTACT Images

Ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, a declarat, duminică, de Ziua Justiţiei, că justiţia televizată nu este o chestiune acceptabilă într-un stat de drept, iar informaţii care constituie subiectul unei anchete în curs nu pot fi date pe surse la presă.
   
Titus Corlăţean le-a spus magistraţilor că trebuie să pună mai presus de orice profesionalismul, integritatea, independenţa şi onoare faţă de actul de justiţie.
   
"Cred că dacă magistraţii şi cei care fac parte din actul de justiţie vor pune mai presus de orice profesionalismul, integritatea, independenţa, onoarea faţă de actul de justiţie şi vor şti să respingă lucruri care s-au întâmplat în România şi care au fost cauţionate, şi faţă de care eu nu am auzit de la Bruxelles să există vreo reacţie apropo de Mecanismul de Cooperare şi Verificare, lucruri care spun că în cadrul procedurii de anchetă nu ai voie să dai drumul pe surse la presă la chestiuni care constituie subiectul unei anchete în curs, faptul că justiţia televizată nu este o chestiune acceptabilă într-un stat de drept, faptul că prezumţia de nevinovăţie este un principiu fundamental, atunci când magistraţii, înainte de orice, de şefi, îşi vor asuma această conduită, vom putea să spunem că am făcut pasul decisiv în justiţie", a spus ministrul Titus Corlăţean, la evenimentul organizat de Ziua Justiţiei de către de Curtea de Apel Bucureşti şi Asociaţia Magistraţilor din România.
   
El a adăugat că, aşa cum spunea un vorbitor, criteriile importante sunt profesionalismul, integritatea, independenţa, dar şi credinţa în Dumnezeu.
   
"Avem legea ca reper fundamental, dar dacă am citi şi cuvântul sfânt; scrie acolo undeva că frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii. Mare lucru! Dacă acest lucru ne-ar ghida în tot ceea ce facem, inclusiv atunci când luăm decizii importante, poate că viaţa, societatea ar arăta altfel. Asta pentru că pretindem să spunem că suntem cu toţii creştini în această ţară", a spus Corlăţean.
   
Ministrul a precizat că vrea să continue ce a fost important şi să fie recunoscut ce a fost făcut bine anterior, dar şi să stopeze ce a fost făcut prost.
   
El i-a îndemnat pe cei care au de-a face cu cetăţenii să aibă răbdare să îi asculte când au o problemă, pentru că nu toţi au resurse materiale şi nu toţi îşi permit un avocat.
   
"Este mare lucru să ştii să asculţi, să ai sensibilitate faţă de problema acelui om, poate are dreptate sau poate nu. Nu este doar problema noastră, dar şi a celor care administrează justiţia de a avea sensibilitate faţă de problema omului, cu legea ca reper principal, nu cu subiectivism", a spus Corlăţean.
   
În opinia ministrului Justiţiei, sunt foarte mulţi magistraţi bine pregătiţi, buni profesionişti, foarte mulţi avocaţi, notari, mediatori, administratori, chiar şi foarte mulţi în actul politic.
   
"Poate ne mai limpezim în săptămânile viitoare, care pot contribui, printr-un efort onest, real, la pasul înainte al justiţiei, pentru că asta este soluţia, nu avem alternativă", a mai spus Corlăţean.
   
Ministrul şi-a exprimat speranţa că justiţia va ajunge în anii următori să sărbătorească sub cupola Palatului de Justiţie o zi a justiţiei în care să se poată spune că aceasta răspunde şi exigenţelor legii şi intereselor cetăţeanului.
   
"Nu avem alternative, trebuie să mergem în această direcţie. Este adevărat că mai avem mult de lucru în acest sens. Sprijinul pe care trebuie să-l acordăm instanţelor, funcţionării, aspectelor de ordin logistic, unele aspecte legate de confirmarea, consolidarea încrederii sentimentului de independenţă. Aici ţine foarte mult şi de conduita individuală a fiecărui magistrat, de conştiinţa fiecăruia dintre noi de a şti să stea vertical. E un act de asumare la nivel individual", a spus Corlăţean.
   
În finalul discursului, ministrul Titus Corlăţean le-a transmis magistraţilor succes în tot ce fac, i-a felicitat pentru Ziua Justiţiei şi le-a spus că trebuie să păstreze reperele fundamentale.  

x close