Antena 3 CNN Politică Crin Antonescu: Clarificările trebuiau să vină din partea PSD, în PNL nimic nu a fost neclar

Crin Antonescu: Clarificările trebuiau să vină din partea PSD, în PNL nimic nu a fost neclar

M.T.
1 minut de citit Publicat la 18:23 20 Sep 2013 Modificat la 18:23 20 Sep 2013
Crin Antonescu: Clarificările trebuiau să vină din partea PSD, în PNL nimic nu a fost neclar
Crin Antonescu spune că împăcarea din USL, de după cearta din USL, există doar în presă.

Preşedintele liberal spune că discuţia telefonică de marţi cu Victor Ponta a încheiat procesul de clarificare de care aveau nevoie cei din PSD.

„Lămuririle în public care trebuiau aduse şi care nu s-au putut aduce sau n-au fost înţelese în privat, erau următoarele: că asupra mea, în calitate de candidat la prezidenţiale al USL, nu se pot face presiuni cu declaraţii de astea de la Cluj, de la Craiova, de la Cluj încă o dată, din alte părţi. Clarificări care să vină, aşa cum au venit, să vedem pentru cât timp, din interiorul PSD, pentru că în PNL nimic nu a fost neclar. PNL a spus că face USL şi l-a făcut, PNL a spus că merge în aceste alegeri cu toată forţa, în locale, în parlamentare, şi a mers. PNL a spus că face un guvern care va fi condus de Victor Ponta, şi l-a făcut. PNL a spus că susţine un guvern condus de Victor Ponta, şi îl susţine. Ce e neclar la PNL? Nimic”, a spus Antonescu.

„La PSD am văzut într-o seară la una, într-o seară la altul şi aşa mai departe că nici dânşii nu mai ştiu care e treaba, că nu le e clar. Pe urmă s-au clarificat şi cred că asta e foartze bine că s-a întâmplat şi public. Că dacă îţi exprimi nedumeririle în public, când te-ai lămurit e bine să o spui public, că altfel se nedumereşte publicul şi nu e bine. E chiar jale”, a mai afirmat preşedintele Senarului.

×
Parteneri
x close