Antena 3 CNN Politică Crin Antonescu: Dinu Patriciu este un mincinos, Dan Voiculescu este partenerul meu - Gândul

Crin Antonescu: Dinu Patriciu este un mincinos, Dan Voiculescu este partenerul meu - Gândul

Crin Antonescu: Dinu Patriciu este un mincinos, Dan Voiculescu este partenerul meu - Gândul
Sursa foto: Foto: INTACT Images
31 Iul 2011   •   18:08
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat pentru cotidianul Gândul, că Dinu Patriciu a minţit când a spus că a contribuit la formarea USL şi că acesta din urmă a căutat doar să „îşi dea o importanţă pe care nu o are”.

Astfel, Antonescu a dezminţit versiunea prezentată de Dinu Patriciu, în care acesta a avut un rol important în formarea USL şi în impunerea principiului parităţii în cadrul Uniunii.

"Am văzut uluit declaraţia domnului Patriciu că a avut un rol în formarea USL pentru că, dacă toate comentariile negative ale domnului Patriciu la adresa USL, la adresa PNL, la adresa mea, sunt dreptul domniei sale şi mă interesează destul de puţin, această afirmaţie este de-a dreptul caraghioasă şi este o minciună completă”, a declarat liderul liberal.

Antonescu a adăugat că Dinu Patriciu nici măcar nu a fost informat de discuţiile pentru formarea USL: "Domnul Patriciu nu numai că nu a participat în vreun fel la discuţiile care au dus la formarea USL, la discuţiile despre paritate, n-a participat pentru că nu avea nicio calitate şi nu are nicio calitate în continuare, dar nu a fost nici măcar informat, nu a fost deranjat în nici un fel domnul Patriciu.”

În final, Antonescu a precizat că afirmaţiile lui Patriciu sunt chiar comice: "Declaraţia domnului Patriciu, dincolo de faptul că este o minciună, este comică. Un comic de care doar domnul Patriciu este în stare, să afirmi luni de zile că USL este o monstruozitate şi o nenorocire şi apoi să te lauzi că tu ai făcut această uniune sau ai contribuit în vreun fel la constituirea ei”, a precizat Antonescu pentru cotidian.

"Dan Voiculescu îmi este partener"

Antonescu a precizat şi că Dinu Patriciu nu este partener iar calitatea de membru a lui Patriciu este pur formală.

"Numai unul din cei doi îmi este partener, respectiv domnul Voiculescu. Domnul Patriciu nu îmi este partener, este membru PNL, dar prin toată poziţionarea sa de multă vreme, calitatea de membru PNL a devenit pur formală, în nici un caz nu este pentru PNL un membru în adevăratul sens al cuvântului, nicidecum un partener", a subliniat Antonescu.

Liberalul a adăugat că negocierile pentru formarea USL s-au purtat între persoane legitime şi legitimate de cele trei partide, iar Dinu Patriciu nu are o astfel de calitate.

"De ce face asta şi se pune într-o situaţie jenantă, nu ştiu şi regret. Nu am făcut până acum declaraţii împotriva domnului Patriciu şi nu vreau să fac nici acum, dar la o asemenea minciună sfruntată, totuşi, în calitate de preşedinte al partidului şi de co-preşedinte al USL, trebuie sã iau poziţie", a menţionat Antonescu.

×
Parteneri
Mărturia unui pacient care a supravieţuit la ATI din Spitalul Pantelimon
x close