Antena 3 CNN Politică Crin Antonescu: Ponta a trădat pe toată lumea, dar să îndrepți apele asupra românilor depășește orice imaginație

Crin Antonescu: Ponta a trădat pe toată lumea, dar să îndrepți apele asupra românilor depășește orice imaginație

R.M.
1 minut de citit Publicat la 19:24 10 Apr 2025 Modificat la 19:32 10 Apr 2025
crin antonescu victor ponta
Crin Antonescu i-a transmis lui Victor Ponta să se retragă din alegeri după dezvăluirile făcute / foto: Hepta

Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, i-a transmis, joi, un mesaj contracandidatului său Victor Ponta, după ce acesta a recunoscut că a provocat inundații în România pentru a proteja Serbia. „Să fii mândru de acest lucru și să spui că, în schimb, ai primit drept „ciubuc” cetățenia unei alte țări... asta chiar depășește orice imaginație”, a adăugat Antonescu.

„L-ai trădat pe Geoană, m-ai trădat pe mine. Ți-ai trădat de atâtea ori partidul, PSD. Ți-ai trădat aproape toți apropiații și pe cei care te-au sprijinit în politică. Asta știe deja toată lumea, nu se mai miră nimeni.

Dar să îndrepți apele asupra românilor… Să treci peste avizul specialiștilor și să inunzi satele românești… Să fii mândru de acest lucru și să spui că, în schimb, ai primit drept „ciubuc” cetățenia unei alte țări când tu erai prim-ministru al României... Asta chiar depășește orice imaginație.

Retrage-te. Te face de râs, ne face de râs pe toți. Adresez în final câteva întrebări pentru instituții. În ce cadru legal a fost luată această decizie, cât au fost pagubele și cine le-a plătit? A existat un acord internațional oficial? Românii merită să afle nivelul trădării”, a transmis Crin Antonescu, pe pagina de Facebook.

Reacția acestuia vine după ce Victor Ponta a declarat, într-un interviu pentru EVZ, că a primit cetăţenia sârbă deoarece a dat ordin structurilor româneşti să deschidă valea de la Porţile de Fier şi astfel nu a fost inundat Belgradul.

El a precizat că, în schimb, a fost inundată partea românească, dar oamenii au fost mutaţi şi s-au dat repede despăgubiri.

După validarea candidaturii la alegerile prezidenţiale, Victor Ponta a anunţat, într-o postare pe Facebook, că va renunţa la cetăţenia sârbă.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close