Antena 3 CNN Politică Crin Antonescu: "Eduard Hellvig, o ipoteză de luat în seamă la preşedinţia României"

Crin Antonescu: "Eduard Hellvig, o ipoteză de luat în seamă la preşedinţia României"

Desemnarea fostului director al Serviciului Român de Informaţii (SRI), Eduard Hellvig, pentru a-i fi succesor la Palatul Cotroceni lui Klaus Iohannis este o ipoteză de luat în seamă, spune Crin Antonescu.

de Milena Niță    |    18 Aug 2023   •   11:36

Fostul lider al PNL adaugă faptul că susţine principiile lui Hellvig pe care le cunoaşte, în cadrul unui interviu, potrivit gandul.ro.

Crin Antonescu s-a retras de la şefia PNL în 2014 şi a renunţat la candidatura pentru funcţia de preşedinte al României. Acestea au fost preluate apoi de Klaus Iohannis.

"Nu știu dacă va candida (Eduard Hellvig - n.r.), dar părerea mea este că e o ipoteză de luat în seamă. Nu știu, în primul rând, el ce își dorește sau nu-și dorește. 

Știu doar că este un om care a acumulat o experiență excepțională, este un om ale cărui principii, mai mult sau mai puțin respectate, le cunosc, sunt foarte în regulă.

Și este un om inteligent. Ce vrea să facă mai departe… El este foarte tânăr. Știi cât de tânăr e? Încât dacă era judecător, îl scoteau la pensie", a spus Crin Antonescu.

×
Parteneri
Marius Budăi anunță o nouă creștere a salariilor în România!
x close