Antena 3 Politică Crin Antonescu: Începem consultările în PNL pentru o altă nominalizare la Transporturi. Dezavuez campania publică de compromitere politică a lui Ovidiu Silaghi

Crin Antonescu: Începem consultările în PNL pentru o altă nominalizare la Transporturi. Dezavuez campania publică de compromitere politică a lui Ovidiu Silaghi

de M.Z.    |    19 Aug 2013   •   21:59
Crin Antonescu: Începem consultările în PNL pentru o altă nominalizare la Transporturi. Dezavuez campania publică de compromitere politică a lui Ovidiu Silaghi
Sursa foto: Foto: Agerpres

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat luni, într-un comunicat de presă, că va avea consultări cu liderii partidului pentru o altă nominalizare la Ministerul Transporturilor, după ce Ovidiu Silaghi şi-a retras candidatura, după ce DNA a cerut urmărirea penală în cazul său.

Totodată, şeful liberalilor dezavuează "campania publică de compromitere politică a lui Ovidiu Silaghi", arătând totodată că justiţia "trebuie să îşi facă datoria şi să facă lumină" în privinţa acuzaţiilor aduse vicepreşedintelui PNL.

"În aceste zile, voi avea consultări cu liderii PNL pe acest subiect, urmând ca, în cel mai scurt timp posibil, să decidem în forul statutar nominalizarea pe care o vom transmite primului ministru Victor Ponta pentru portofoliul Ministerului Transporturilor", a declarat şeful liberalilor, într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.

Crin Antonescu califică drept o "coincidenţă suspectă" solicitarea DNA privind începerea urmăririi penale împotriva lui Ovidiu Silaghi, cu doar câteva zile înainte de termenul limită la care preşedintele Traian Băsescu ar fi trebuit să se pronunţe cu privire la propunerea USL pentru portofoliul Transporturilor.

"Partidul Naţional Liberal constată cu îngrijorare că solicitarea DNA către Parchetul General privind începerea urmăririi penale împotriva colegului nostru, Ovidiu Silaghi, vicepreşedinte al partidului, a venit cu doar câteva zile înainte de termenul limită la care preşedintele Traian Băsescu ar fi trebuit să se pronunţe cu privire la propunerea USL pentru portofoliul Transporturilor. Apreciem această coincidenţă ca fiind cel puţin suspectă, cu atât mai mult cu cât preşedintele a insistat ca interimatul la Ministerul Transporturilor să fie asigurat timp 45 zile, perioada maximă admisă de lege", declară Crin Antonescu.

"Dezavuez campania publică de compromitere politică a lui Ovidiu Silaghi şi constat cu mâhnire că aceasta este o continuare a numeroaselor încercări de discreditare a liderilor PNL. În acelaşi timp, adept al respectării regulilor democratice şi al separării puterilor în stat, consider că justiţia, ca instituţie independentă într-un stat de drept, trebuie să îşi facă datoria şi să facă lumină în privinţa acuzaţiilor aduse vicepreşedintelui PNL, Ovidiu Silaghi", mai spune Crin Antonescu.

Şeful DNA a cerut, luni, procurorului general să sesizeze Camera Deputaţilor cu o cerere de începere a urmăririi penale împotriva deputatului Ovidiu Silaghi, pentru trafic de influenţă, faptă din perioada în care a fost ministru al Transporturilor şi prin care l-ar fi favorizat pe Nelu Iordache.

Conform procurorilor, există indicii şi date temeinice potrivit cărora, în cursul anului 2012, Ovidiu Silaghi, în calitate de ministru al Transporturilor, i-a pretins lui Nelu Iordache, administrator al SC Romstrade SRL, deschiderea, de către compania de transport aerian din grupul de firme controlate de omul de afaceri, a unor noi rute care să lege Aeroportul Satu Mare de alte destinaţii din Europa.

Liberalul Ovidiu Silaghi fusese nominalizat în iulie pentru funcţia de ministru al Transporturilor, post rămas vacant după demisia lui Relu Fenechiu, în urma condamnării sale, în 12 iulie, de către instanţa supremă, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul "Transformatorul", pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată.





Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close