Antena 3 CNN Politică Crin Antonescu nu vrea alianţă cu UDMR

Crin Antonescu nu vrea alianţă cu UDMR

Crin Antonescu nu vrea alianţă cu UDMR
Sursa foto: Foto: Intact Images
de S.T.    |    21 Feb 2012   •   10:42

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că exclude o alianţă cu UDMR dacă  Uniunea Social Liberală va ajunge la guvernare, însă a precizat că o decizie finală în acest sens va fi luată alături de partenerii săi, Victor Ponta şi Daniel Constantin.

"Nu e o decizie pe care o iau numai eu. E o decizie pe care o vor lua partidele. Eu vă pot spune că, în acest moment, după ce am încercat în fel şi chip ani de zile să determinăm UDMR să înţeleagă că au un rol pentru toată România şi că fac opţiuni decisive, răspunsul meu este 'nu', pentru că UDMR a dovedit în toată această perioadă că este piesa care a susţinut şi a făcut posibile toate aberaţiile, abuzurile şi nenorocirile acestui Guvern", a afirmat Crin Antonescu.

Preşedintele PNL crede că este normal şi democratic ca UDMR să treacă în Opoziţie odată cu PD-ul. "Ar fi nedrept ca Emil Boc, ca Ioan Oltean, domnul Toader, toţi aceşti viteji să ajungă în Opoziţie şi vor ajunge prin votul românilor, iar domnul Kelemen Hunor şi ceilalţi complici de câţiva ani, de zi cu zi ai PD-ului să rămână la Putere", a argumentat preşedintele, scrie Agerpres.

×
Subiecte în articol: Crin Antonescu USL udmr presedinte PNL
Parteneri
Harta voturilor din Bucureşti. Cât "teren" controlează candidaţii
x close