Antena 3 CNN Politică Crin Antonescu se răzgândeşte: PNL nu mai participă la întâlnirea convocată de Băsescu. PC procedează la fel

Crin Antonescu se răzgândeşte: PNL nu mai participă la întâlnirea convocată de Băsescu. PC procedează la fel

Crin Antonescu se răzgândeşte: PNL nu mai participă la întâlnirea convocată de Băsescu. PC procedează la fel
Sursa foto: Crin Antonescu
11 Mai 2010   •   10:50

Preşedintele PNL, Crin Antonescu s-a răzgândit. Liberalii nu mai participă marţi, la întâlnirea convocată de preşedintele Traian Băsescu, la Palatul Parlamentului, cu reprezentanţii Guvernului, partidelor şi grupurilor politice parlamentare şi cu reprezentanţii organizaţiilor sindicale şi patronale. Motivul noului refuz? Pre;edintel nu a acceptat la discuţii decât câte un singur reprezentant din partea paridelor politice, condiţie de necceptat pentru liderul liberal. La câteva minute după anunţul lui Antonescu şi omologul său conservator, Daniel Constantin a anunţat că nu va mai participa la discuţii.

Liderul liberal explică, într-un mesaj către UDMR, "singura formaţiunea serioasă şi frecventabilă din arcul guvernamental", că nu există scuză pentru "complicitatea" cu actuala guvernare şi măsurile propuse de aceasta.

Antonescu a declarat că, deşi iniţial hotărâse să participe la întâlnirea de marţi, ulterior din cauza condiţiilor impuse de preşedinte liberalii nu vor mai participa.

"Suntem conştienţi şi convinşi că este necesar dialogul şi este necesar să explicăm cum vedem soluţiile ieşirii din criză. Astăzi vedem că preşedintele socoteşte că s-a constituit un consiliu pe care îl conduce. La o celulă de criză pe care o cere preşedintele nu participăm. Stăm la dispoziţia sindicatelor şi patronatelor pentru dialog", a declarat Crin Antonescu.

El a arătat că, în condiţiile în care preşedintele Traian Băsescu consideră că a constituit un fel de organism pe care îl conduce şi că a dispus prezenţa câte unei singure persoane din partea partidelor politice, PNL nu va mai participa la o astfel de întrunire.

"Azi constatăm că preşedintele României socoteşte deja că s-a constituit un fel de organism pe care îl conduce şi că a dispus prezenţa câte unei singure persoane din partea partidelor politice. Noi nu am anunţat că venim într-un organism constituit şi condus de către preşedinte. Preşedintele pentru noi nu mai este, cum a anunţat, un partener de dialog", a spus Antonescu.

Liderul PNl a explicat că PNL nu participă la o celulă de criză pe care preşedintele Traian Băsescu crede deja că a constituit-o şi a arătat, pe de altă parte, că formaţiunea liberală este la dispoziţia patronatelor şi sindicatelor pentru discuţii serioase pentru a găsi soluţii autentice.

Preşedintele PC, Daniel Constantin a declarat, la rândul său, că nu rămâne la discuţii pentru că nu vrea să fie partenerul preşedintelui în procesul de sărăcire a populaţiei.
"Am lăsat un material la secretariatul acestei comisii, nu dorim să fim partenerii preşedintelui în procesul de sărăcire a populaţiei. Am vrut să arătăm că există şi alternativă la planul antisocial pe care l-au propus Guvernul şi preşedintele Traian Băsescu", a declarat Constantin.

Liderul PC a subliniat că a avut disponibilitatea la dialog, dar, după ce au văzut Memoramdumul suplimentar de Înţelegere convenit de România cu FMI şi UE, conservatorii consideră că "dialogul este pe baze ireale, întrucât planul de încredere e un plan de neîncredere".


Antena3.ro

×
Parteneri
Schema mafiei din România. Susţinere de la nivel înalt
x close