
Candidatul coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a vorbit duminică despre întâlnirea preşedintelui Klaus Iohannis cu liderii coaliţiei, care ar urma să aibă loc luni, spunând că „poate fi vorba despre varianta în care preşedintele decide să se retragă”.
Antonescu a fost întrebat la TVR Info despre întâlnirea preşedintelui Klaus Iohannis cu liderii coaliţiei, care ar urma să aibă loc luni, în ziua în care se va discuta în BPR-uri solicitarea de suspendare din funcţie, depusă de Opoziţie.
„Nu s-a anunţat public. (..) N-am alte informaţii despre asta. Pot să presupun că poate fi vorba de varianta în care preşedintele decide să se retragă. Asta ar putea fi o variantă. Ar putea fi o discuţie despre procedura de suspendare, care începe în Parlament, în cazul în care preşedintele doreşte să o parcurgă, să o înfrunte, ca să spun aşa, să întrebe liderii majorităţii dacă are susţinerea în continuare, dacă se respinge”, a spus Crin Antonescu.
Acesta a adăugat că „poate există elemente noi în legătură cu ceea ce s-a întâmplat la primul tur al alegerilor”.
„Se cunosc motivele şi datele pe care Curtea Constituţională a anulat turul doi al alegerilor, dar, după cum ştiţi, în opinia publică există în continuare o solicitare sau o aşteptare sau o speranţă de date noi, care să ne facă mai clar de ce s-a anulat acel tur de alegeri”, a mai spus Antonescu.
În ceea ce privește demisia lui Kalus Iohannis, Antonescu a afirmat că îi este greu să spună ce este cazul sau nu este cazul să facă cineva în locul căruia nu este, cu atât mai mult un preşedinte de ţară.
„Ceea ce este important este ca noi, totuşi, până în mai, să avem posibilitatea să facem o campanie electorală normală, corectă, plină de conţinut, pentru că e o alegere foarte importantă pentru ţara asta, şi nu să avem acest interval parazitat cu o dezbatere pe care ar solicita-o un referendum. Mandatele preşedintelui Iohannis s-au încheiat, sau se încheie în două luni, sau câte mai sunt. Părerea despre ele este formată. Discuţia istorică despre ele va urma. Nu cred că asta e tema României acum, să discutăm pro sau contra ce-a făcut domnul Iohannis în cei zece ani”, a explicat el.
El a adăugat că speră ca dacă preşedintele decide să demisioneze, să avem o preşedinţie interimară, iar dacă preşedintele nu alege asta, speră să nu treacă solicitarea de suspendare.
„A intra acum într-un referendum, procedurile de suspendare, referendum, în afară de imaginea de instabilitate suplimentară pentru România, pur şi simplu pierdem timpul cu altceva şi lucrul acesta n-ar fi decât în favoarea forţelor ultranaţionaliste sau extremist. Eu consider că discursul, în bună parte, al celor care vorbesc despre mântuirea României cu programul, în ghilimele o spun, Călin Georgescu sau ceva asemănător, cu toţi acoliţii săi, Simion, Ponta şi alţii, eu cred că asta e o formulă de destabilizare, pentru că ea nu ne spune nimic despre viitorul României, decât că tot ce există acum trebuie demontat. (..) Deci nu avem nevoie de o dezbatere despre Klaus Iohannis, avem nevoie de o dezbatere despre viitor. Şi de aceea, ori demisionează Klaus Iohannis, ori sper ca majoritatea să respingă acest demers de suspendare absolut populist şi absolut electoral, dar numai în favoarea unora”, a arătat Crin Antonescu.
Antonescu: Rămânerea lui Iohannis la Cotroceni trage în jos candidații pro-occidentali
Antonescu a mai afirmat, despre şansele ca cererea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis să fie adoptată de Parlament, că din păcate, USR-ul s-a alăturat AUR, POT, SOS în acest demers şi asta face ca solicitarea de suspendare a preşedintelui să fie aproape de a avea succes, pentru că le lipsesc puţine voturi.
”Este o majoritate foarte fragilă. După părerea mea, din păcate, USR-ul s-a alăturat AUR, POT, SOS în acest demers şi asta face ca solicitarea de suspendare să fie aproape de a avea succes. Adică le trebuie 6-7 voturi, nu ştiu, 10 voturi din majoritate. Şi, cum şi acolo există oameni care au solicitat intens retragerea domnului Iohannis, nu este excus”, a mai spus Antonescu.
Întrebat dacă îl trage în jos faptul că preşedintele Iohannis este în continuare la Cotroceni, Antonescu a spus: ”Eu cred că trage în jos nu doar candidatura mea, că nu sunt candidatul domnului Iohannis, trage în jos candidatura tuturor pro-occidentalilor, pentru că nu voi fi singurul, trage în jos actuala majoritate, trage în jos opţiunea de continuare a orientării pro-occidentale a României”.
De asemenea, Crin Antonescu a mai afirmat că președintele are doar de pierdut dacă va fi demis.
„Dacă se ajunge la o suspendare şi la un referendum, la o demitere, chiar văd că are doar de pierdut. Pentru că nu cred că vreun preşedinte, domnul Klaus Iohannis, doreşte să iasă din istorie, de pe scena prezidenţială, prin demitere”, a adăugat Antonescu.
Antonescu, despre un interimat al lui Ilie Bolojan la Cotroceni
Crin Antonescu a declarat la TVR Info că un interimat al preşedintelui Senatului, Ilie Bolojan, la Cotroceni, nu va fi unul simplu.
”Acest interimat nu va fi unul simplu”, a spus Antonescu, el arătând că, atunci când a deţinut el funcţia de preşedinte interimar, ”nu era o perioadă liniştită în România, şi era o problemă în raporturile României cu instituţii europene, cu ceea ce se credea despre ce s-a întâmplat în România”.
”Acum, cred că e mai greu. Cred că interimatul acesta nu va fi unul simplu pentru domnul Bolojan, dacă va fi vorba de un interimat, nu din cauza României sau nu privind România, ci privind situaţia internaţională, care, vedeţi, este una destul de tensionată”, a spus candidatul coaliţiei.
Antonescu a menţionat că ar putea să demareze tratativele de pace sau de încetarea focului în Ucraina, şi chiar dacă România nu va fi participant direct la aceste tratative, totuşi e o chestiune care ne interesează pe toţi.
”Este o perioadă în care, la nivelul Europei, la nivelul Uniunii Europene, au loc reuniuni formale, informale, care n-au o agendă uşoară. Este vorba de suflu al schimbărilor de la Washington, care pun nişte probleme de poziţionare a Uniunii Europene, şi, sigur, România, ca membru, ca parte a Europei, a Uniunii Europene, trebuie să adopte o poziţie sau alta, să ţină un echilibru, să înceapă contactele cu noua administraţie americană, pentru că, deocamdată, doamna ambasador aparţine vechii administraţii, e la post, îşi face datoria, dar e posibil să avem de face cu o schimbare. E posibil, deci, ca preşedintele interimar, în primul rând, să ia primul contact cu noul ambasador, atunci când va fi numit. Până atunci, cu nouă administraţie, pentru că se schimbă, s-a schimbat secretarul de stat, se schimbă piese cheie în departament, se schimbă elemente în politică americană”, a afirmat Crin Antonescu.
El a mai spus că, din punctul acesta de vedere, ”dacă nu se ajungea la criza asta cu suspendarea, preşedintele Klaus Iohannis, orice am crede despre el, e totuşi un preşedinte cu 10 ani de experienţă şi, în sensul acesta, probabil că ar fi făcut mai uşor faţă”.
”Şi dacă va fi domnul Bolojean, este un om politic experimentat, chiar dacă nu în relaţiile internaţionale, va fi asistat de aparatul diplomatic şi e un om care are întotdeauna această calitate, am remarcat-o şi am lăudat-o, e un om care îşi face datoria. (..) O să fie şi un preşedinte interimar decent”, a completat Antonescu.