Antena 3 CNN Politică Crin Antonescu: TVR este o instituţie de propagandă a actualei puteri

Crin Antonescu: TVR este o instituţie de propagandă a actualei puteri

Crin Antonescu: TVR este o instituţie de propagandă a actualei puteri
Sursa foto: Foto: INTACT Images
de N.B.    |    31 Oct 2011   •   16:55

Preşedintele PNL, Crin Antonescu a declarat, luni, că Televiziunea Română s-a transformat într-o "instituţie de propagandă" a actualei puteri şi că îşi asumă ce pe o obligaţie schimbarea acestei stări de lucruri, informează Agerpres.

"Suntem cât se poate de fermi, partizani ai libertăţii presei. PNL a guvernat în două rânduri şi nimeni nu poate să-l acuze că a făcut în acest domeniu lucruri comparabile cu ce fac actualii guvernanţi. Este vorba despre o instituţie publică, despre care eu discut în contextul mai larg al austerităţii despre politizare şi despre clientelă", a declarat liderul PNL, menţionând că nu există un conflict între el şi presă.

"Am o sinceră apreciere pentru profesionişti de televiziune care lucrează azi în Televiziunea Română, am însă o problemă, nu putem tolera ca pe bani publici această instituţie să fie transformată într-una de clientelă, într-una de propagandă a  preşedintelui şi a partidului aflat la putere", a afirmat Antonescu.

El a adăugat că în vreme ce instituţii bugetare absolut necesare întregii societăţi precum cele din învăţământul public, din sănătate publică, din administraţie sunt constrânse la serioase reduceri bugetare, există instituţii transformate în instituţii clientelare care pe bani publici servesc actuala putere şi care nu sunt constrânse la austeritate, ci dimpotrivă, au mai mulţi bani de cheltuit.

"Vorbesc de Televiziunea Română, de anumite servicii de la SRI la STS, aşa cum vorbim, de asemenea, de Institutul Cultural Român sau de bugetul în ansamblu al Preşedinţiei", a explicat Antonescu.

×
Subiecte în articol: Crin Antonescu PNL putere opozitie TVR pdl
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close