Antena 3 CNN Politică Cristian Diaconescu, candidatul UNPR pentru prezidenţialele din 2014

Cristian Diaconescu, candidatul UNPR pentru prezidenţialele din 2014

Cristian Diaconescu, candidatul UNPR pentru prezidenţialele din 2014
Sursa foto: Foto: Intact Images
13 Oct 2010   •   18:16

Membrii UNPR l-au nominalizat, miercuri, pe Cristian Diaconescu, drept candidatul independiţilor la viitoarele alegeri prezidentiale din 2014, informează Agerpres.

Candidatura a fost anunţată de preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea.

"În legătură cu candidatura domnului Cristian Diaconescu, în orice activitate de partid, un astfel de proiect se dezbate în fiecare organizaţie judeţeană. (...) Considerăm că domnul presedinte Diaconescu are expertiza profesională şi profilul moral să candideze pentru o astfel de funcţie şi să şi câştige", a declarat, miercuri, Gabriel Oprea pentru sursa citată.

Mai mult decât atât, Uniunea Naţională pentru Progresul României şi-a desemnat, miercuri, candidatul pentru Primăria Mangalia, acesta fiind George Lipoveanu, preşedintele organizaţiei judeţene UNPR Constanţa.

Gabriel Oprea, a mai declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Neptun, că îl consideră pe George Lipoveanu un om serios, capabil să câştige cursa electorală pentru Primăria Mangalia.

"George Lipoveanu este candidatul UNPR pentru Primăria Mangalia. Este fost militar, cunoscut în Mangalia, om serios şi bine organizat", a explicat Gabriel Oprea.

George Lipoveanu are 53 de ani, fost militar, iar în prezent este om de afaceri. El a fost ales, miercuri, în fruntea organizaţiei judeţene UNPR Constanţa.

UNPR a adăugat că va nominaliza candidaţi pentru alegerile locale doar acolo unde aceştia au şanse reale de câştig. Nu punem candidaţi doar asa, ca să ne aflăm în treabă."

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Cristian Diaconescu UNPR
Parteneri
Lidia Buble a filmat îngrozită incendiul din nordul Bucureştiului
x close