Antena 3 CNN Politică Cristian Preda despre Gigi Becali: Chiar nu mai este nimeni care să îl domesticească pe zamparagiu?

Cristian Preda despre Gigi Becali: Chiar nu mai este nimeni care să îl domesticească pe zamparagiu?

Cristian Preda despre Gigi Becali: Chiar nu mai este nimeni care să îl domesticească pe zamparagiu?
Sursa foto: Foto: INTACT Images
12 Ian 2013   •   12:13

Europarlamentarul PDL Cristian Preda comentează, pe blog, declaraţia deputatului PNL George Becali, care a spus că nu-şi declară întreaga avere doar "ca să-şi bată joc de ANI" şi întreabă dacă în afara lui Neagu Djuvara în PNL nu mai este nimeni care "să-l domesticească pe zamparagiu".
   
Preda aminteşte, pe blogul său, răspunsul lui Becali atunci când a fost întrebat despre omisiunile din declaraţia sa de avere: "Numai aşa, ca să-mi bat joc de ANI".
   
"Becali e membru al PNL. Pentru a evita orice neînţelegere, reamintesc că L vine de la liberal. şi uite-aşa, liberalismul a ajuns să fie asimilat cu o bătaie de joc, în sensul literal al expresiei. În afara lui Neagu Djuvara, în PNL nu mai e chiar nimeni care să-l domesticească pe zamparagiu?", mai scrie Preda.
   
Deputatul PNL George Becali a declarat, vineri că nu îşi va declara banii deţinuţi în conturile bancare nici dacă ANI "se dă peste cap", menţionând că dacă Agenţia îl va trimite în judecată va declara legea de funcţionare a ANI neconstituţională.
   
Becali a fost întrebat despre omisiunile din declaraţia de avere completată în luna decembrie, la începutul mandatului de deputat, având în vedere că riscă sancţiuni din partea Agenţiei Naţionale de Integritate. "Numai aşa, ca să-mi bat joc de ANI", a răspuns Becali.
   
Deputatul PNL a fost întrebat dacă anul trecut a avut venituri mai mari de 5.000 de euro, dacă a vândut vreun teren, din moment ce în declaraţia de avere nu a menţionat nimic în acest sens.
   
"Nu mai ţin mine", a replicat Becali.
   
El a mai fost întrebat dacă are conturi bancare în care să deţină sume, având în vedere că nici în acest caz nu a făcut precizări în declaraţia de avere.
   
"Am şi nu spun niciodată, nu mă obligă nimeni, poate să se dea şi peste cap ANI (...) că nu dau niciodată numele de cont, banii din cont, nu-i scriu niciodată în vreo declaraţie banii mei", a susţinut Becali.
   
În legătură cu faptul că este obligat de lege să declare sumele deţinute în conturile bancare dacă acestea depăşesc 5.000 de euro, deputatul PNL a spus: "Dacă vreodată o să existe un proces în sensul ăsta, o să declar legea neconstituţională, pentru că nu mă obligi pe mine ca să-ţi spun eu ţie banii mei".
   
Becali a fost întrebat cum va declara legea ANI neconstituţională. "O declar neconstituţională dacă va fi cazul, dacă voi fi dat în judecată pe tema asta (...) Nu pot să o declar acuma. Când nu o să fie Zegrean şi cu Aspazia Cojocaru, atunci am să o declar, când o să plece ăia de acolo", a spus Becali.

×
Subiecte în articol: cristian preda Gigi Becali PNL deputat ANI avere
Parteneri
Cel mai căutat fugar american a fost prins la Vatican
x close