Antena 3 CNN Politică Cum explică Liviu Dragnea scăderea în sondaje: „Decontez politic orice critică adusă Guvernului”

Cum explică Liviu Dragnea scăderea în sondaje: „Decontez politic orice critică adusă Guvernului”

Cum explică Liviu Dragnea scăderea în sondaje: „Decontez politic orice critică adusă Guvernului”
Sursa foto: Foto: Agerpres
15 Feb 2017   •   14:36

Președintele PSD Liviu Dragnea a explicat, într-un interviu pentru Radio România Actualități, că a scăzut în sondaje din cauza ”discuțiilor foarte pașnice despre Ordonanța 13”.

Întrebat despre sondajul care îl clasează pe locul 5 în topul încrederii, faţă de primarul general al Capitalei, care este pe locul 1, Dragnea a spus că această situaţie este determinată de "discuţiile 'foarte paşnice' despre ordonanţă", scrie Agerpres.

„Așa se întâmplă ca președinte al partidului - decontezi politic orice critică adusă Guvernului. Niciodată nu o să mă vedeți că, dacă Guvernul va face o greșeală, eu să mă delimitez de Guvern. Am învestit încredere în acest Guvern, partidul a învestit încredere și vom fi solidari”, a declarat Dragnea.

Întrebat dacă își dorește să devină premier, liderul PSD a răspuns: „Perspectiva mea nu e asta. Perspectiva mea și a partidului este ca programul de guvernare să fie pus în practică. Instrumentul este Guvernul și eu am încredere în Sorin Grindeanu”.

Liviu Dragnea declara, la începutul lunii, că, potrivit celui mai recent sondaj realizat de o casa de sondare „respectabila”, PSD a pierdut „doua-trei procente”, nicidecum 23% cum a afirmat primarul din Iași, Mihai Chirica.

×
Subiecte în articol: Liviu Dragnea ordonanta 13
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close