Antena 3 CNN Politică Dan Voiculescu a depus la Senat o cerere pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu

Dan Voiculescu a depus la Senat o cerere pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu

Dan Voiculescu a depus la Senat o cerere pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu
23 Iul 2010   •   18:53

Dan Voiculescu a depus la Biroul Permanent al Senatului o cerere pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Solicitarea a fost depusă pe 1 iulie.

În textul cererii se arată: Traian Băsescu şi-a asumat, de facto, poziţia de principal conducător al puterii executive şi a iniţiat şi promovat măsuri antisociale şi ilegale precum cea privind reducerea pensilor cu 15%, declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională. Informaţia fost făcută publică de site-ul inpolitics.ro.

"Din păcate, abdicând de la prevederile art.80 din Constituţie, care îi conferă rolul de mediator între puterile statului, precum şi între stat şi societate, Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, şi-a asumat, de facto, poziţia de principal conducător al puterii executive şi a iniţiat şi a promovat măsuri anti-sociale şi ilegale precum cea privind reducerea cu 15% a pensiilor, declarată neconstituţională  de către Curtea Constituţională a României în şedinţa din data de 24 iunie 2010. Prin acel demers, Preşedintele României s-a plasat premeditat în conflict cu societatea românească, a transformat Preşedinţia într-un supra-guvern şi i-a privat pe cetăţenii români de o instituţie-mediator, capabilă să negocieze un acord între Guvern şi societate. Pe scurt, Preşedintele Traian Băsescu a încălcat Constituţia", scrie Voiculescu, conform sursei citate.

Cererea vicepreşedintelui Senatului ar putea fi dezbătută în sesiunea extraordinară a Parlamentului de la mijlocul lunii august sau dacă nu, la reluarea sesiunii ordinare din septembrie.

Potrivit sursei citate, la două săptămâni după ce a depus solicitarea oficială la Birou, Dan Voiculescu i-a trimis lui Traian Băsescu o scrisoare, în care afirmă, între altele: "Refuzul de a dialoga cu societatea, lipsa totală şi agresivă de interes pentru problemele de zi cu zi ale românilor, încălcarea constantă a prerogativelor preşedintelui prin impunerea de măsuri antisociale Guvernului - toate aceste lucruri nu fac, domnule Băsescu, decât să mărească numărul celor care consideră că suspendarea dumneavoastră reprezintă singura soluţie pentru salvarea României"

Antena3.ro

 

×
Subiecte în articol: Dan Voiculescu
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close