Antena 3 CNN Politică Dan Voiculescu: "România are nevoie de un Fond de Solidaritate"

Dan Voiculescu: "România are nevoie de un Fond de Solidaritate"

România are nevoie acum de un Fond de Solidaritate, care a devenit o nevoie apolitică a întregii societăţi. Profesorul Dan Voiculescu a propus înfiinţarea unui astfel de fond încă de acum 14 ani, însă ideea a fost atunci primită cu reticenţă de partidele aflate la putere.

Dan Voiculescu: "România are nevoie de un Fond de Solidaritate"
Sursa foto: danvoiculescu.net
de Georgiana Adam    |    29 Mar 2021   •   10:44

Proiectul poate fi reluat acum, în contextul în care tot mai mulţi români sunt într-o situaţie vulnerabilă din cauza efectelor economice ale pandemiei. Astfel, marile companii pot contribui direct la bunăstarea societăţii şi la sprijinirea pensionarilor cu venituri mici sau a tinerilor aflati la inceput de drum.

Pentru marile companii – al căror profit anual brut depășește 1 milion de lei, conform criteriului introdus în proiectul umanist din 2020 – contribuția de 1% din profit nu creează niciun dezechilibru financiar, în schimb le consolidează concret imaginea și le dovedește responsabilitatea față de societatea în care își construiesc succesul economic.

"Având experiența atâtor confruntări parlamentare pe tema menționată, înțelegând reflexul majorităților parlamentare de a respinge orice proiect care aparține Opoziției, consider că sunt utile câteva argumente obiective referitoare la importanța înființării Fondului de solidaritate:

  1. Pentru marile companii – al căror profit anual brut depășește 1 milion de lei, conform criteriului introdus în proiectul umanist din 2020 – contribuția de 1% din profit nu creează niciun dezechilibru financiar, în schimb le consolidează concret imaginea și le dovedește responsabilitatea față de societatea în care își construiesc succesul economic;
  2. Ceea ce reprezintă foarte puțin pentru marile companii (1% din profit) ar constitui un ajutor financiar semnificativ și o formă eficientă de mobilizare pentru categoriile vulnerabile – proiectul umaniștilor se referă la tinerii care doresc să își cumpere o primă locuință. Personal, consider că ar trebui să beneficieze de acest Fond inclusiv pensionarii cu venituri mici, precum și întreprinzătorii grav afectați de pandemie care, dacă sunt ajutați la timp, se pot redresa, generând, în timp, venituri suplimentare la bugetul de stat.
  3. Într-un moment în care, pe fondul restricțiilor impuse în starea de alertă și a altor măsuri administrative controversate, neîncrederea populației în guvernanți se accentuează constant, este mai necesară ca oricând o lege care să demonstreze obiectiv, cu efecte imediate, preocuparea reală a majorității parlamentare și a Executivului pentru românii aflați în mare dificultate. Așadar, pe lângă beneficiile de ordin economic și social, FONDUL DE SOLIDARITATE ar putea reface coeziunea societății noastre și încrederea în autoritățile statului român.

Nu în ultimul rând, cred că se mai impune încă o observație: solidaritatea nu are culoare politică. Înțeleg că anumite prejudecăți asociază solidaritatea cu social-democrația. E un stereotip fals! Solidaritatea definește esența ființei umane, caracterizată de instinctul social, de necesitatea de a construi și de a evolua în cadrul unei comunități. O societate evoluată și prosperă nu-și ignoră membrii vulnerabili, indiferent de orientarea politică a guvernanților.

Într-o definiție foarte succintă, din dicționarul explicativ al limbii române, solidaritatea este un “sentiment care îi determină pe oameni să își acorde ajutor reciproc”. Așadar, din această perspectivă, devine evident că solidaritatea este social-liberală, în aceeași măsură în care este liberală sau umanistă, fiind o trăsătură umană esențiala și universală.

În consecință, consider că înființarea Fondului de Solidaritate răspunde unei necesități apolitice a întregii societăți românești", a scris Dan Voiculescu pe blogul său.

×
Subiecte în articol: Dan Voiculescu Fond de Solidaritate
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close