Antena 3 CNN Politică Dan Voiculescu, vicepreşedinte la Senat. Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor

Dan Voiculescu, vicepreşedinte la Senat. Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor

Dan Voiculescu, vicepreşedinte la Senat. Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor
19 Dec 2008   •   19:09

Senatorii şi deputaţii aleşi au depus, vineri, jurământul, iar cele două camere şi-au ales conducerile. Şedinţa Senatului a fost, însă, întârziată cu aproximativ trei ore, blocând astfel şi activitatea Camerei Deputaţilor.
Scandalul a pornit după ce preşedintele de onoare al PC, Dan Voiculescu, a fost propus pentru a prelua funcţia de vicepreşedinte al Senatului, cei de la PD-L fiind împotriva acestui lucru.
După reluarea şedinţei, Dan Voiculescu a fost ales vicepreşedinte al Senatului, cu 83 de voturi pentru şi 2 împotrivă.
Ceilalţi vicepreşedinţi aleşi, vineri, prin vot electronic secret, sunt Crin Antonescu (PNL), Alexandru Pereş (PDL) şi Anca Boagiu (PDL).
Mircea Geoană este preşedinte la Senat, iar Roberta Anastase a câştigat şefia Camerei Deputaţilor cu 218 voturi, dintr-un total de 313 voturi valabil exprimate.
ROBERTA ANASTASE A CÂŞTIGAT ŞEFIA CAMEREI DEPUTAŢILOR

Ludovic Orban, candidatul PNL pentru această funcţie, a obţinut doar 69 de voturi, iar Laszlo Borbely, candidatul UDMR - 26 de voturi.
Înaintea reluării şedinţei, Mircea Geoană le-a dat un ultimatum senatorilor PD-L să revină în sală, ameninţând cu suspendarea şedinţei în caz contrar. Câteva minute mai târziu, senatorii PD-L au revenit în Senat.
Conducerea Comisei juridice din Camera Deputaţilor a fost obţinută de PD-L, iar cea de Buget a revenit PSD, potrivit unor surse parlamentare din cele două formaţiuni, citate de Mediafax.
Cele patru posturi de chestori vor fi ocupate de Constantin Dumitru (PD-L), Dan Radu Ruşanu (PNL), Attila Verestoy (UDMR) şi Ioan Chelaru (PSD).
Din Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor vor mai face parte, în calitate de secretari, Oreste Onofrei (PD-L), Gheorghe David (PD-L), Cornel Popa (PNL) şi Doina Silistru (PSD).
Antena3.ro

×
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close