Antena 3 CNN Politică Daniel Constantin și-a lansat noul partid pe terasa unui hotel

Daniel Constantin și-a lansat noul partid pe terasa unui hotel

Daniel Constantin și-a lansat noul partid pe terasa unui hotel
Sursa foto: Foto: gov.ro
29 Mai 2017   •   22:14

Partidul PRO România a fost lansat, luni, sub sloganul #altfel, la un eveniment desfăşurat pe terasa unui hotel, în prezenţa a mai multor zeci de persoane.

Evenimentul a început cu difuzarea pe ecrane a unui filmuleţ în care mai multe persoane, intervievate pe stradă, arătau că sunt nemulţumite de modul în care se face politică în România.

"Sunteţi alături de noi la un altfel de proiect politic, la o altfel de lansare şi sunteţi într-o altfel de locaţie. Vreau să vă spun înainte de toate pentru a înlătura orice speculaţie că atunci când am stabilit data de 29 mai nu mai lucram la Ministerul Mediului, deci nu mai aveam relaţia cu cei de la meteo ca să pot să stabilesc o zi aşa frumoasă cum este cea de astăzi, aşa că îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru faptul că este alături de noi. Ne-a ajutat ca astăzi să putem să facem o lansare deosebită a unui proiect politic care se vrea înainte de toate un proiect politic relaxat care să adune oamenii, care să încerce, aşa cum am făcut şi în această seară aici, să implice oamenii, să adune opinii de la oameni şi să se asigure că tot ce vor oamenii se poate regăsi la un moment dat într-o anumită platformă", le-a spus celor prezenţi Daniel Constantin, fost copreşedinte ALDE, iniţiatorul proiectului.

El a subliniat faptul că partidul s-a născut "dintr-o emoţie" şi că are deja filiale în 35 de judeţe, precum şi mai mulţi parlamentari.

"Acest proiect politic pe care îl lansăm, PRO România, nu este un proiect politic care a găsit cheia succesului, este un proiect politic care îşi propune de acum înainte să comunice mai mult, un proiect politic care îşi propune să lanseze o platformă care să implice oamenii nu numai înainte şi în timpul campaniei electorale, ci şi după ce un partid ajunge la guvernare, ceea ce nu se întâmplă", a anunţat Daniel Constantin.

Constantin a explicat de ce a ales Pro România.

"De ce PRO România? (...) PRO România - acest proiect politic se numeşte în felul acesta pentru că în primul rând sunt român, îmi iubesc ţara şi vreau să fac ceva pentru ţara mea şi eu şi colegii mei. În al doilea rând PRO România pentru că (...) majoritatea oamenilor politici, oameni care au intrat în politică pentru a se valida din punct de vedere personal în plan naţional şi în plan internaţional cum apar în faţa presei spun pentru început: 'Sunt pro european şi pro NATO'. E foarte bine, dar să nu uităm că în primul rând trebuie să fim pro România şi pro români. Dacă eşti pro România şi pro români, categoric eşti şi pro UE şi pro NATO pentru că orice român care simte româneşte, de bună credinţă, nu vede locul României astăzi în anul 2017 decât în UE şi în NATO", a explicat Constantin.

El a adăugat că formaţiunea va fi un partid de centru, cu accente patriotice. "Niciun om politic nu ar trebui să fie la vârful politicii româneşti dacă nu este patriot. Nu vorbesc despre naţionalism extremist, vorbesc de accente patriotice pe care cred că trebuie să le aibă fiecare dintre noi", a adăugat Constantin.

Alături de Daniel Constantin au fost prezenţi parlamentarii Sorin Cîmpeanu, Eugen Durbacă, Mircea Banias, Damian Florea, dar şi Sorin Minea, preşedintele Federaţiei Romalimenta.

"Am intrat în politică exact acum un an, era cât pe aci să fiu dezamăgit. Acum, având această oportunitate, având spiritul unui om căruia i-a plăcut să construiască, constatând că în jurul nostru lumea se schimbă şi în timp ce lumea se schimbă, ne preocupăm excesiv de mult pentru subiecte care fără doar şi poate au importanţa lor, precum alegerile din 2009, revoluţia din '89, mineriadele, arhiva SIPA, totuşi lumea se schimbă în jurul nostru, nu trebuie să ne canalizăm energiile atât de mult spre ceea ce a fost. Românii au altfel de aşteptări", le-a spus participanţilor, Sorin Cîmpeanu, fost ministru al Educaţiei.

Sorin Minea a susţinut că nu-i place politica, dar este necesară.

'Politica e necesară. Fără politică, dacă luăm etimologia cuvântului, nu am exista noi şi nu ne-ar proteja nimeni. Şi politicienii sunt necesari. Prostia a fost în clipa în care politicienii au simţit nevoia să decreteze că ei sunt o clasă. În clipa în care s-au asociat şi au făcut o clasă politică, interesul fiecărei clase e să conducă. Pentru a conduce, faci compromisuri. Şi atunci au început să facă compromisuri şi au uitat să facă politică şi politici. Nu sunt în politică, nu-mi place politica, nu o să fiu niciodată politician, cel puţin aşa cum sunt cei de acum', a afirmat Minea.

Raluca Haliţ, unul dintre tinerii fondatori ai noii formaţiuni, a vorbit despre ce îşi doresc tinerii.

"Eu sunt Raluca şi sunt parte a generaţiei tinere, o generaţie liberă, optimă, care cere, dar şi doreşte, o generaţie altfel. Şi altfel ar trebui să fie şi societatea actuală, o societate în care tinerii sunt implicaţi în viaţa actuală, în politicile de şi pentru tineret. Este foarte greu să fii motivat, mai ales ca tânăr. Nu avem răbdare, dar avem ambiţie. Dorim ca lucrurile să se întâmple ieri. Faptul că mă aflu pe scenă alături de oameni politici, de societatea din România, oameni importanţi, oameni din mediul de afaceri, este dovada vie că în acest partid tinerii se implică şi sunt promovaţi', a spus aceasta.

Printre cei prezenţi la lansarea RRO România s-au mai numărat şi europarlamentarul Laurenţiu Rebega, fostul deputat PSD Mihai Sturzu, dar şi Alexandru Cumpănaşu. Evenimentul a fost filmat cu o dronă şi transmis live pe facebook, după cum au anunţat organizatorii.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: PRO România Daniel Constantin
Parteneri
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic
x close