Conservatorii sunt pregătiţi să ducă la bun sfârşit campania pentru alegerile prezindenţiale, astfel încât la finalul ei Victor Ponta să câştige alegerile.
Prezent la şcoala de vară a tinerilor conservatori, preşedintele PC, Daniel Constantin, s-a declarat mulţumit de gradul de implicare a tuturor membrilor.
Conservatorii au discutat şi despre posibilitatea colaborării cu partidul lui Călin Popescu Tăriceanu.
Conservatorii s-au întâlnit în biroul permanent naţional, ocazie cu care au pus la punct ultimele detalii în ceea ce priveşte campania electorală.
"Toţi colegii sunt mai mult decât angajaţi să ne promovăm şi să ne consolidăm majoritatea parlamentară", a spus preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin.
Conservatorii au discutat şi despre încheierea unui acord cu noul partid format de către preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
"Să ştiţi că Partidul Conservator, este, cred că v-aţi obişnuit, este consecvent. Când este într-o alianţă politică electorală la guvernare, se supune deciziilor în consens. Este o decizie pe care am luat-o cei care formăm coaliţia de gurvernare, ca atare susţinem o astfel de măsură", a adăugat şeful PC.
Şcoala de vară se va încheia sâmbătă. Până atunci, tinerii conservatori vor aborda şi tema alegerilor locale şi parlamentare din 2016.