Antena 3 CNN Politică Sondajul care arată intenția de vot a tinerilor dă peste cap clasamentul. Daniel Zamfir: ”Tinerii informați nu se iau după TikTok, unde AUR este cel mai activ la înjurat”

Sondajul care arată intenția de vot a tinerilor dă peste cap clasamentul. Daniel Zamfir: ”Tinerii informați nu se iau după TikTok, unde AUR este cel mai activ la înjurat”

Sondajul național care surprinde intenția la vot a tinerilor furnizează o surpriză neplăcută și de proporții pentru partidele tradiționale.

de Redacția Antena 3 CNN    |    03 Apr 2024   •   13:04

Sondajul a fost dezbătut la Antena 3 CNN.

Potrivit rezultatelor cercetării sociologice, partidul AUR condus de George Simion obține cel mai mare scor în intențiile de vot ale tinerilor cu vârste între 18 și 35 de ani.

La scrutinul pentru Parlament, Alianța pentru Unirea Românilor este creditată cu o intenție de vot de 16% în rândurile acestui segment de electorat.

Urmează USR și PNL cu procentaje egale, de 14%.

În urma lor se plasează PSD, cu 12%, și partidul SOS România, condus de Diana Șoșoacă, cu 5%.

În acest sondaj realizat de IRES în luna martie, AUR crește la 23% intenție de vot, dacă baza de raportare este formată doar din tinerii care spun că se vor prezenta în mod sigur la urne.

Deputat AUR: "Votați pentru schimbarea care nu a venit în ultimii 35 de ani"

"Eu merg mult în diaspora și acolo mă întâlnesc cu mulți tineri. Într-adevăr, se pare că în acest an ei sunt mult mai determinați să participe la vot, ceea ce este un lucru bun. Să știți că peste tot unde mă duc, eu îi îndemn să participe la vot, pentru că mă întâlnesc cu români din toată diaspora, nu doar membri ai partidului AUR. Este libertatea lor.

Asta fac și acum: 'Nu vă culcați pe-o ureche uitându-vă la sondaje, ieșiți la vot și votați pentru schimbarea pe care v-o doriți și care nu a venit în ultimii 35 de ani'.

Trebuie să votăm noi, nu cei asistați social. Și lucrul ăsta să știți că s-a văzut în privința noastră, a celor de la AUR, încă din 2020, când cei din segmentul acesta de vârstă, 18-35 de ani, au votat în număr mare cu AUR. Asta spune ceva despre dorința acelor tineri cărora le aparține viitorul țării", a spus deputatul AUR Romeo Andrușceac la Antena 3 CNN.

Senator PSD:  Este un sondaj în rândul tinerilor care se informează de pe TikTok, unde AUR e cel mai activ la înjurat

Sondajul IRES mai arată că, atunci când vine vorba despre evenimente de interes pentru societate petrecute în România, 42% dintre tineri se informează de pe rețelele sociale: Facebook, Instagram, TikTok. Abia apoi vin presa online și TV și sursele din anturaj și din familie, reprezentate de colegi, prieteni și părinți.

"Îmi dau seama că este un sondaj în rândul tinerilor și, în primul rând, al celor care folosesc mult rețele sociale, pentru că acolo, într-adevăr, AUR este cel mai activ partid, în sensul că înjură cam tot ce se întâmplă și nu vine cu nicio soluție. Așa înțeleg ei să facă politică: agresiv, dar fără soluții. Cred că tinerii informați sunt cei care au acces la mai multe surse de informație, nu (doar) TikTok.

Tinerii informați știu foarte bine că Partidul Social Democrat, de exemplu, pentru ei a făcut programul Prima Casă.

Tot Partidul Social Democrat, prin mine, a inițiat și a adoptat Legea dării în plată, care îi protejează împotriva abuzurilor băncilor. Tot Partidul Social Democrat a inițiat Legea privind protejarea oamenilor împotriva abuzurilor IFN-urilor și a firmelor de leasing care le iau mașinile și le vând la prețul derizorii", a spus, la rândul său, senatorul PSD Daniel Zamfir.

×
Parteneri
Mărturia exclusivă a celui care l-a dus pe Prințul Paul în Malta
x close