Antena 3 Politică Darius Vâlcov: Au fost îndeplinite 80% din măsurile programului de guvernare care trebuiau implementate în 2018

Darius Vâlcov: Au fost îndeplinite 80% din măsurile programului de guvernare care trebuiau implementate în 2018

27 Iul 2018   •   23:12
Darius Vâlcov: Au fost îndeplinite 80% din măsurile programului de guvernare care trebuiau implementate în 2018

Darius Vâlcov, consilier de stat în aparatul de lucru al prim-ministrului, a afirmat, vineri, că în prezent sunt îndeplinite aproximativ 80% din măsurile din programul de guvernare care trebuiau implementate până la sfârşitul acestui an.

"În continuare monitorizez stadiul îndeplinirii programului de guvernare. Astăzi suntem aproximativ la 80% din programul pe care trebuia să îl îndeplinim până la sfârşitul anului 2018. Dacă în această perioadă de toamnă, septembrie - octombrie, chiar şi august, lucrurile merg aşa cum noi ne-am propus, în sensul în care urgentăm punerea în aplicare a măsurilor, putem spune că la sfârşitul anului ne apropiem de un nivel mai mult decât satisfăcător, adică să depăşim 90%", a declarat Vâlcov, la un post de televiziune.

Întrebat ce face în cazul în care constată că sunt oameni din echipa de guvernare care nu şi-au făcut treaba, Vâlcov a precizat că îi informează pe premier şi pe preşedintele PSD.

"Niciodată nu vorbesc de lipsa de performanţă. Întotdeauna spun: este în întârziere legea cutare (...), ordonanţa cutare (...), măsura cutare. Despre asta discut", a mai afirmat Vâlcov.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
x close