De câte voturi mai are nevoie USL pentru ca procedura de suspendare să înceapă

de D.D.    |    06 Iul 2012   •   07:22
De câte voturi mai are nevoie USL pentru ca procedura de suspendare să înceapă Galerie foto (2) Foto: Agerpres

În acest moment, USL mai are nevoie de doar 5 voturi pentru ca procedura de suspendare să înceapă. Mai precis, Uniunea are 212 parlamentari pe care se poate baza, în timp ce numărul de voturi necesar este de 217. Asta pentru că, imediat după alegerile locale, parlamentarii aleşi în funcţii de primar sau preşedinte de consiliu judeţean au fost nevoiţi să renunţe la primul mandat. Parlamentul are acum 432 de membri, iar suspendarea depinde de întrunirea majorităţii simple, jumătate plus unu.

Potrivit Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. USL dispune în prezent de 212 voturi, fără a-l lua în calcul pe Adrian Năstase, aflat acum după gratii. Nu a fost contabilizat la USL nici Mircea Geoană, care este neafiliat, dar ar putea să se ralieze şi el fostului său partid.



Democrat liberalii au anunţat că vor fi prezenţi în plen pentru a-l susţine pe şeful statului. În prezent, PDL are 143 de voturi, fără cel al lui Mihail Boldea, aflat şi el în arest. Bătălia se dă pentru senatorii şi deputaţii UDMR, formaţiune care are un total de 28 de parlamentari şi a anunţat că toţi vor veni la şedintă doar pentru a asigura cvorumul, dar se vor abţine şă îşi exprime votul. Chiar şi aşa, negocierile pe ultima sută de metri ar putea să schimbe această decizie.

În ceea ce priveşte UNPR, această formaţiune are 24 de parlamentari care pot înclina şi ei balanţa. Vicepreşedintele formaţiunii, Lavinia Şandru, a anunţat că UNPR nu va vota pentru suspendarea şefului statului, ceea ce, teoretic, duce voturile împotrivă la 167.

De la minorităţile naţionale pot fi adunate alte 16 voturi, cel mai probabil în favoarea suspendării preşedintelui, după cum a anunţat unul dintre membrii grupului, Nicolae Mircovici.   

În ceea ce priveşte deputaţii şi senatorii neafiliaţi, aceştia ar putea aduce 9 voturi în plus. Unii dintre ei, cum este Daniel Oajdea, au anunţat că nu vor susţine demersul USL, însă alţii, printre care şi Mircia Giurgiu, vor vota pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.





x close