Antena 3 CNN Politică Declarație comună susținută de Orban, Kelemen și Barna, după negocierile de la Vila Lac: „Am decis să continuăm discuțiile”

Declarație comună susținută de Orban, Kelemen și Barna, după negocierile de la Vila Lac: „Am decis să continuăm discuțiile”

Liderii PNL, UDMR și USR-PLUS au anunțat, joi, că vor continua discuțiile și negocierile pentru formarea noului Guvern. „Toate soluțiile rămân pe masă", a fost mesajul lui Ludovic Orban, Kelemen Hunor și Dan Barna, la plecarea de la Vila Lac.

Declarație comună susținută de Orban, Kelemen și Barna, după negocierile de la Vila Lac: „Am decis să continuăm discuțiile”
de Mia Lungu    |    17 Dec 2020   •   15:55

"Am stabilit să reluăm discuțiile pentru formarea unei majorități. Ce am stabilit e să reluăm discuțiile și vom comunica împreună rezultatul și evoluția discuțiilor pe măsură ce se ajunge la înțelegeri pe diferite teme. Toate variantele sunt pe masă.", a declarat Ludovic Orban.

"În întâlnirea de azi fiecare parte și-a exprimat o anumită flexibilitate. Suntem dispuși să găsim o soluție care să ducă la o soluție stabilă. Azi de la ora 17.00 colegii încep să lucreze pe programul de guvernare. Mâine continuăm discuția pe partea politică. Fiecare partid și-a exprimat mandatul, suntem în faza negocierii"., a spus și Dan Barna, la plecarea de la Vila Lac, acolo unde s-au întâlnit pentru o nouă rundă de negocieri.

"Singura soluție bună pentru România este această majoritate. Toate soluțiile rămân pe masă din punct de vedere politic. Vom găsi o echilibrare până la finalul negocierilor pe toate palierele. Sunt convins că până la sfârșitul anului să avem un guvern funcțional fiindcă intenția noastră e să avem o guvernare responsabilă, o guvernare eficientă, corectă și binele să primeze. Restul totul se poate discuta și se poate ajunge la o înțelegere", a completat Kelemen Hunor. 

„Toate soluțiile sunt pe masă”, a subliniat la final Ludovic Orban. Nici el, nici Barna nu au făcut precizări în legătură cu funcțiile de Premier și Președinte al Camerei Deputaților. 

Liderii PNL, USR-PLUS și UDMR, o nouă rundă de negocieri la Vila Lac pentru viitorul guvern

PNL va merge la negocierile pentru formarea unei coaliții de guvernare cu două variante, a anunțat președintele partidului Ludovic Orban după ședința Biroului Politic Național al PNL.

Prima variantă este cu Florin Cîțu propunere pentru funcția de premier și Ludovic Orban la conducerea Camerei Deputaților, iar a doua variantă este Ludovic Orban pentru premier și Florin Cîțu la conducerea Senatului.

USR-PLUS a decis să prezinte în negocieri două variante. Dacă Florin Cîțu preia șefia guvernului, șefia Camerei Deputaților să revină USR, pentru Dan Barna, iar șefia Senatului să revină PNL. O a doua variantă este ca Dacian Cioloș să fie premier, iar șefiile Camerei Deputaților și Senatului să revină PNL. 

UDMR a susținut că premierul trebuie să revină PNL, celelalte funcții urmând a fi negociate. 

×
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close