Antena 3 CNN Politică Deputat USR, despre alegerile locale: Rezultatul, mediocru spre slab

Deputat USR, despre alegerile locale: Rezultatul, mediocru spre slab

Deputatul USR de Dolj Adrian Prișnel declară că rezultatul formațiunii la alegerile locale este „mediocru spre slab”: „Nu trebuie să ne îmbătăm cu toții cu șampania victoriei celor de mai sus pentru că scorul național este de doar 8.89% față de 8.9% în decembrie 2016”.

Deputat USR, despre alegerile locale: Rezultatul, mediocru spre slab
Sursa foto: Hepta
de Gabriel Dano    |    01 Oct 2020   •   18:30

„De fiecare dată când am vorbit public despre USR, am făcut-o curajos, fără ocolișuri, și așa o voi face și acum - rezultatul alegerilor locale, cu foarte puține excepții, este mediocru spre slab. Mă uit la rezultatele USRPLUS din Craiova, din Dolj și din țară și nu sunt deloc mulțumit - nici de local, nici de național. Victoria gigant a lui Nicușor de la primăria Municipiului București și cele enorme de la Timișoara, Brașov și Alba Iulia, orașele mari unde USRPLUS a câștigat singur, înfrumusețează o poză mai degrabă dezolantă.

Mă bucură de asemenea nespus victoria de la S1, S2 și Bacău, unde am câștigat alături de PNL. Bravo lor - îi felicit pentru maturitatea și înțelepciunea de care au dat dovadă. Dar nu trebuie să ne îmbătăm cu toții cu șampania victoriei celor de mai sus pentru că scorul național este de doar 8.89% față de 8.9% în decembrie 2016, iar scorul în Dolj e 6.75% față de 5.25% în decembrie 2016”, scrie pe Facebook Adrian Prișnel.

El spune că trebuie făcută o analiză de parcurs națională „să vedem unde suntem și de ce este nevoie, nu pentru a tăia capete, ci pentru a trage concluzii și a corecta traseul”.

„Pentru mine este evidentă problema de logistică și cea de resurse, dar și lipsa de mesaj și aplecare pentru o pătură mai largă de electorat. Partea pozitivă la nivel local este că avem posibilitatea de a forma o majoritate cumva naturală cu PLUS și PNL (14), comparativ cu PSD și PER (13), iar de aici, cu înțelepciune putem mișca lucruri în Craiova, dar câștigul acesta nu se datorează deciziilor luate în alianță ci a venit mai degrabă în pofida lor. Pentru a nu ne îmbăta cu propria propagandă, anumite lucruri trebuie spuse, clar, răspicat și asumat”, adaugă deputatul USR.

El spune că a greșit că nu a făcut la Craiova alianță USR PLUS PNL.

„Am fi fost acum în scenariul în care Olguța nu era primar, iar majoritatea USR PLUS PNL era mai solidă. Personal, am vorbit foarte mult timp despre necesitatea alianței anti PSD, era evidentă, mi-am dorit-o cu îndârjire și m-am bătut pentru a-mi convinge colegii din USR și partenerii de alianță să facem acest pas.

În USR Dolj am reușit: 90% dintre colegii mei și-au dorit un candidat unic USRPLUSPNL la Craiova. Craiovenii erau deja convinși de ani buni. Din sondajul USR reiese că 3 din 4 craioveni au vrut un candidat unic USRPLUSPNL la Craiova. Și totuși, alianța anti-Olguța USRPLUSPNL nu a putut avea loc, pentru că deciziile în alianță se iau statutar prin consens”, afirmă Adrian Prișnel.

El ține să precizeze că liderii PLUS Dolj nu au vrut „alianța anti-Olguța”.

„Nu putem merge mai departe măturând sub preș, fără să învațăm din greșeli. Așa nu ne salvăm nici pe noi, darămite România. Nu am o problemă personală nici cu președintele PLUS Dolj, nici cu Lucian Săuleanu. Nu suntem prieteni, nu-i percep ca dușmani - dar greșeala aceasta le aparține în totalitate și trebuie să și-o asume.

Persistența lor într-un scenariu care s-a dovedit contrafactual și nociv pentru comunitate ar trebui să fie un semnal atât pentru ei, cât și pentru ceilalți colegi din PLUS. Să consideri și să comunici public că suntem pe drumul cel bun pentru că am luat de două ori mai multe voturi decât la parțialele din 2017, îmi pare periculos de deconectat de realitatea în care ne aflăm. Atunci prezența la vot a fost de 18% și voturile primite de USR și cele primite de Lucian fac împreună cam tot atâtea cât a obținut candidatul USRPLUS acum, la o prezență dublă. Nu este deloc bine”, mai afirmă Adrian Prișnel.

Sursă: Mediafax
×
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close