Antena 3 CNN Politică Doi miniştri, prezenţi la dezbaterile pe Roşia Montană

Doi miniştri, prezenţi la dezbaterile pe Roşia Montană

Doi miniştri, prezenţi la dezbaterile pe Roşia Montană
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    10 Sep 2013   •   14:14
Doi miniştri sunt prezenţi, marţi, la dezbaterile din comisia de administraţie pe tema proiectului de exploatare de la Roşia Montană.
 
Este vorba despre ministrul Mediului, Rovana Plumb şi cel al Culturii, Daniel Barbu.

Comisia juridică a dat deja aviz negativ. Este o formalitate, având în vedere că, cel puţin declarativ, taberele politice susţin respingerea proiectului. 

Acum, după ce proiectul a primit un aviz negativ de la Comisia Juridică a Senatului se află în dezbaterea Comisie de administraţie care alături de Comisia economică fac raport, de care se va ţine la votul în plen.
 
Cei doi miniştri au venit la dezbateri ca să susţină acest proiect de lege, ei fiind cei mai implicaţi în acest caz.
 
Rovana Plumb prezintă situaţia ecologică de la Roşia Montană, spunând că este una dezastruoasă.
 
Decizia finală le aparţine deputaţilor.

 

 

×
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close