Antena 3 CNN Politică Dosarul lui Vasile Blaga, trimis de ÎCCJ la Tribunalul Bucureşti

Dosarul lui Vasile Blaga, trimis de ÎCCJ la Tribunalul Bucureşti

Dosarul lui Vasile Blaga, trimis de ÎCCJ la Tribunalul Bucureşti
Sursa foto: Foto: Agerpres
10 Ian 2017   •   15:16

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis marţi ca dosarul în care Vasile Blaga este acuzat de trafic de influenţă să fie judecat de Tribunalul Bucureşti, scrie Agerpres.

Instanţa supremă a trimis dosarul la Tribunalul Bucureşti după ce a constatat că nu are competenţa să îl judece, deoarece Vasile Blaga nu mai este parlamentar.

Blaga a fost trimis în judecată pe 29 noiembrie de DNA Ploieşti, fiind acuzat că a primit 700.000 de euro de la o societate comercială în schimbul exercitării influenţei, astfel încât respectiva firmă să obţină contracte cu două companii naţionale.

"În perioada 2011 - 2012, în calitate de secretar general al unui partid aflat la guvernare, inculpatul Blaga Vasile a primit în patru rânduri, de la o societate comercială reprezentată de inculpatul Berdilă Horaţiu Bruno, suma totală de 700.000 euro, în schimbul exercitării influenţei prin intermediul inculpatului Ştefan Gheorghe (vicepreşedinte al aceluiaşi partid) asupra unei persoane care a deţinut consecutiv funcţii de conducere la două companii naţionale, astfel încât firma reprezentată de Berdilă Horaţiu Bruno să obţină contracte la cele două companii naţionale", afirmă procurorii.

Potrivit DNA, Blaga a primit 500.000 de euro prin intermediul fostului primar al municipiului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan şi 200.000 de euro printr-un alt intermediar.

În rechizitoriul întocmit de DNA se arată că o serie de firme care aveau comportament de tip fantomă erau folosite de Gheorghe Ştefan şi Vasile Blaga pentru a scoate bani din companii naţionale pentru PDL.

Conform documentului, la nivelul anului 2009, în cadrul PDL a existat o înţelegere între secretarul general Vasile Blaga şi vicepreşedintele Gheorghe Ştefan, în sensul obţinerii de bani pentru partid.

DNA Ploieşti a decis să îi cerceteze într-un dosar separat pe fostul primar Gheorghe Ştefan şi pe omul de afaceri Horaţiu Bruno Berdilă.

×
Parteneri
Alertă! Drone observate de la Baza Aeriana 57 Mihail Kogălniceanu
x close