Antena 3 CNN Politică Duminică se decide soarta lui Mircea Geoană în Partidul Social Democrat

Duminică se decide soarta lui Mircea Geoană în Partidul Social Democrat

Duminică se decide soarta lui Mircea Geoană în Partidul Social Democrat
13 Noi 2011   •   10:22

Astăzi se decide soarta lui Mircea Geoană în PSD. Comisia de Integritate va stabili dacă el trebuie exclus din PSD, aşa cum a cerut preşedintele Victor Ponta.

Geoană a nesocotoit decizia conducerii PSD de a se retrage din funcţia de şef al Senatului, decizie luată la începutul acestei săptămîni. Toată lumea aşteaptă să vadă dacă Mircea Geoană va veni astăzi, la judecata partidului.

El a trimis vineri o scrisoare în care anunţa că nu vine azi la comisie decît dacă va fi schimbat preşedintele acestei comisii, senatorul Dan Şova, acuzat că s-a antepronunţat în cazul lui.

Comisia de integritate din PSD este formată din nouă membri aleşi direct de Congres. La lucrări participă şi câte un reprezentant al fiecărei filiale judeţene.

Mai multe organizaţii ale PSD au trimis toată săptămîna mesaje de susţinere pentru decizia de înlocuire a lui Mircea Geoană de la conducerea Senatului.

×
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close