Antena 3 CNN Politică Ediţie Specială. Cum au sărbătorit băsiştii înscăunarea lui Ungureanu la SIE

Ediţie Specială. Cum au sărbătorit băsiştii înscăunarea lui Ungureanu la SIE

Ediţie Specială. Cum au sărbătorit băsiştii înscăunarea lui Ungureanu la SIE
17 Iul 2015   •   19:52

Proaspăt reinstalat la şefia SIE, Mihai Răzvan Ungureanu a dat o petrecere cu colegii de la PNL Arad, în cinstea instalării la vârful instituţiei.

 
Masa ar fi fost organizată de fapt de primarul Aradului, Gheorghe Falcă, care ar vrea să îi intre în graţii lui MRU. 
 
Preşedintele Grupului de Investigaţii Politice, Mugur Ciuvică, a explicat că Falcă îşi doreşte să intre în graţiile lui Ungureanu. 
 
"Ca să îşi arate respectul faţă de funcţia obţinută de domnul Ungureanu. Altfel, ce să mai zicem de grosolănia sistemului democratic românesc în care şeful SIE se duce la şpriţ cu 1.000 de inşi de partid? Dacă e şef SIE, e bine să te pui bine cu serviciile, nu?"
 

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close