Antena 3 Politică Elena Udrea a scăpat de credit de frica dezvăluirilor Antena 3

Elena Udrea a scăpat de credit de frica dezvăluirilor Antena 3

de G.S.    |    31 Ian 2015   •   11:40
Elena Udrea susţine că a scăpat de creditul de peste 3 milioane de euro din cauza dezvăluirilor făcute de Antena 3. Udrea a povestit cum a ajuns Alexandru Faur binefăcătorul ei. 
 
A fost de fapt intervenţia lui Gheorghe Stelian, cel de la care cumpărase terenul cu banii împrumutaţi, pentru că Udrea nu a putut folosi acest teren pentru construcţii. 
 
Subiectul a fost dezbătut în ediţia de sâmbătă a News Magazine, realizată de Andreea Stroe, la Antena 3. 
 
Deputat PSD, Mădălin Voicu, a explicat că, personal, nu a luat niciodată în calcul varianta unui credit bancar şi că, din experienţa sa de 20 de ani de parlamentar, a văzut că foarte mulţi parlamentari fac diverse "şmecherii" pentru a face bani. 
 
"Eu sunt unul dintre oamenii din România fericit că nu am apelat la niciun credit la bancă. Chit că ajung pe străzi, nu o să gândesc vreodată să am vreo asociere cu vreo bancă. Băncile sunt cămătari cu acte în regulă. Despre ce spune Elena Udrea, nu vreau să comentez politicianul Elena Udrea. Neavând un puls al pieţei legat de şmecherii, combinaţii, aranjamente, nu pot să mă pronunţ. Îmi displac şi le dezaprob. Dar asta nu înseamnă că nu există asemenea lucruri. Şi o spun cu durere. Majoritatea politicienilor sunt combinaţi, fac afaceri şi îşi propun să câştige bani nu atât cât să presteze în interesul populaţiei. Tertipuri există. Sunt oameni care se pricep. Eu pot să înţeleg orice, dar nu cred că pot să recurg la asemenea combinaţii şi aranjamente. Nu m-a pus nimeni la încercare, probabil de-aia nici nu sunt în graţiile oamenilor de afaceri."
 
În schimb, liberalul Marius Obreja a explicat că, din punct de vedere legal, dacă procedura bancară prin care acest credit a fost mutat este în regulă, situaţia Elenei Udrea devine limpede.
 
"Estimarea mea este că peste jumătate din parlamentarii României sunt legaţi într-un fel sau în altul într-un credit bancar. Legal. Estimez că peste jumătate sunt legaţi în mod legal. Chiar aş putea să vă contrazic, mi se pare unul dintre puţinele lucruri legate de doamna Udrea, acest credit, la care, dacă procedura bancară de cesiune, de portare, a fost dusă până la capăt, pentru dânsa este o situaţie limpede. Cine a luat acel credit în proprietate, trebuie să spele pe cap cu el."
 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close