Antena 3 CNN Politică Elena Udrea are de tras pentru colegiul în care candidează. Localnicii nu ştiu exact cine este

Elena Udrea are de tras pentru colegiul în care candidează. Localnicii nu ştiu exact cine este

Elena Udrea are de tras pentru colegiul în care candidează. Localnicii nu ştiu exact cine este
Sursa foto: Foto: Mediafax
13 Oct 2012   •   18:17

Elena Udrea fuge de Bucureşti şi va candida în colegiul de la Piatra Neamţ, în comuna Ion Creangă. Oamenii spun însă că nu au auzit de Elena Undrea decât de la televizor, şi nu s-ar grăbi să o voteze. Pentru unii Elena Udrea a fost ministrul Transporturilor, prim ministru sau chiar preşedinte. Fosta şefă de la Turism are însă propuneri şi pentru alte colegii din Moldova. Gheorghe Flutur spune că Udrea ar putea candida foarte bine şi în colegiul din Suceava.

Elena Udrea a ales să candideze la Piatra Neamţ, în fieful lui Pinalti, în comuna Ion Creangă. Va trebui însă să se întebuinţeze serios, pentru că oamenii nu o cunosc prea bine.

Locuitorii din Ion Creangă ar vrea un om mai apropiat de ei care să le reprezinte interesele în Parlament.

Oamenii o cunosc pe Elena Udrea mai mult din reviste şi de la televizor, şi mai puţin pentru realizările politice.

Udrea mai are şi alte propuneri de a candida în colegii din Moldova. Gheorghe Flutur spune că fosta şefă de la turism ar putea candida oricând şi într-un colegiu din Suceava, pentru că a făcut multe pentru judeţ.



×
Parteneri
Negocieri intense pentru evitarea grevei generale a poștașilor
x close