Antena 3 CNN Politică Elena Udrea şi-a sărbătorit ziua de naştere la Sinaia, alături de Traian Băsescu. Invitatul special, un urs

Elena Udrea şi-a sărbătorit ziua de naştere la Sinaia, alături de Traian Băsescu. Invitatul special, un urs

Elena Udrea şi-a sărbătorit ziua de naştere la Sinaia, alături de Traian Băsescu. Invitatul special, un urs
Sursa foto: Foto: Intact Images
27 Dec 2010   •   11:31

Mare petrecere mare la Sinaia. Elena Udrea şi-a sărbătorit ziua de naştere la un restaurant din staţiune. Invitaţii de onoare ai ministrului Turismului au fost preşedintele Traian Băsescu şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase.  Şeful statului a venit la petrecere împreună cu soţia şi fiica cea mică, la eveniment luând parte şi ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu. Petrecăreţii au avut, însă, şi un invitat nepoftit - un urs care se înfrupta din resturi, la tomberonul din spatele cabanei.

Elena Udrea şi-a chemat invitaţii la Cabana Schiorilor din Sinaia, locul unde în dese rânduri şi-a petrecut weekend-urile şi Traian Băsescu. Şeful statului nu putea lipsi nici de la această petrecere. Şi-a luat soţia şi fiica cea mică şi a venit să o sărbătorească pe Udrea. În horă s-au mai prins Roberta Anastase, dar şi mai marele de la finanţe, Gheorghe Ialomiţianu.

Dansul pinguinului şi braşoveanca au încins atmosfera. După ce au bătut din picior liderii, democrat-liberali s-au prins în horă. Au cântat cu foc pe imnul partidului, “Omul bun şi pomul copt”.

Oamenii s-au uitat ca la urs. La propriu şi la figurat. Pentru că afară îi aştepta animalul în carne şi oase. Atras de resturile de la masa aleşilor, Moş Martin s-a înfruptat şi el din ce-a rămas.




 

 

×
Parteneri
Cel mai căutat fugar american a fost prins la Vatican
x close