Antena 3 CNN Politică Emil Boc a anunţat că nu se înscrie în cursa internă a PDL pentru prezidenţiale

Emil Boc a anunţat că nu se înscrie în cursa internă a PDL pentru prezidenţiale

Emil Boc a anunţat că nu se înscrie în cursa internă a PDL pentru prezidenţiale
Sursa foto: Foto: Intact Images
de M.T.    |    09 Oct 2013   •   12:53

Fostul premier Emil Boc a anunţat, miercuri, că nu se va înscrie în cursa internă din PDL pentru nominalizarea unui candidat propriu la prezidenţiale şi a spus că soluţia pentru ca formaţiunile de dreapta să câştige alegerile în 2014 este să aibă un singur candidat, informează Mediafax.

Boc consideră că este nevoie de o dreaptă unită, care să învingă „stânga distrugătoare a statului de drept”.

„Nu mă înscriu în competiţia internă din PDL pentru Preşedinţie, avem treabă aici. Cred, însă, în actualul context, că dreapta are nevoie acum, mai mult ca niciodată, să fie unită sau să se unească cât mai repede, pentru că doar aşa va putea învinge stânga distrugătoare a statului de drept şi a locurilor de muncă din România”, a spus fostul premier.

„Cu cât se va face mai târziu această unificare a dreptei, cu atât se vor diminua şansele victoriei. De aceea, doar o dreaptă unită poate să bată stânga şi la următoarele alegeri, dar mai ales la alegerile prezidenţiale de anul viitor”, a adăugat Boc.

„A merge cu mai mulţi candidaţi ar însemna o diminuare substanţială a şanselor de victorie. Dar o dreaptă unită poate câştiga şi România are nevoie de dreapta. Ne place, nu ne place, astea sunt soluţiile care s-au demonstrat în România că asigură supravieţuirea economică, cu efortul românilor, iar pentru consolidarea democraţiei avem nevoie de orientări de centru-dreapta şi nu de stânga, care are apucături de origine stalinisto-comuniste", a mai precizat Emil Boc.

Mai mulţi lideri PDL au afirmat în ultima perioadă că Emil Boc sau Cătălin Predoiu ar fi potriviţi să reprezinte partidul în cursa alegerilor prezidenţiale din 2014, în condiţiile în care luni au început înscrierile pentru desemnarea candidatului formaţiunii la Preşedinţie.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a exclus o candidatură a sa la prezidenţiale, în schimb a afirmat că o variantă valabilă pentru cursa pentru Cotroceni este Cătălin Predoiu.


×
Subiecte în articol: Emil Boc pdl alegeri prezidentiale
Parteneri
Pensia pe care o va avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă
x close