Emil Boc (PNL), 1 la 0 în scandalul cu Vlad Voiculescu (USR PLUS). "Ministrul Sănătăţii nu a respectat legislaţia în vigoare!"

de Adrian Iclozan    |    12 Ian 2021   •   17:55
Emil Boc (PNL), 1 la 0 în scandalul cu Vlad Voiculescu (USR PLUS). "Ministrul Sănătăţii nu a respectat legislaţia în vigoare!" Hepta

Primarul liberal Emil Boc, preşedintele Asociației Municipiilor din România, a anunţat, marţi, după discuţii cu ministrul de finanţe Alexandru Nazare (PNL), că Guvernul va suporta, de la bugetul central, cheltuielile necesare pentru înfiinţarea şi funcţionarea centrelor de vaccinare.

Guvernul va emite o ordonanță de urgență în acest sens în cursul săptămânii, a precizat Emil Boc, în urma discuţiei cu ministrul Nazare. Actul normativ va stabili și sumele care vor fi plătite medicilor și personalului din centrele de vaccinare.

"Forma finală a ordonanței de urgență va respecta prevederile strategiei naționale de vaccinare", a adăugat Boc.

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declanşat un scandal imens după ce a elaborat proiectul unei ordonanţe de urgenţă în care se spune că, "pentru funcționarea centrelor de vaccinare împotriva COVID 19 se asigură, din bugetul autorităților administrației publice locale, fondurile necesare finanțării următoarelor categorii de cheltuieli:

  • pentru organizarea, dotarea și operaționalizarea centrelor de vaccinare;
  • pentru plata personalului medico-sanitar și auxiliar care își desfășoară activitatea în cadrul centrelor de vaccinare împotriva COVID 19 organizate cu această destinație în alte locații în afara unităților sanitare;"

Emil Boc: Vlad Voiculescu n-a ţinut cont de legile în vigoare în România

Emil Boc l-a acuzat, marţi, pe ministrul Voiculescu de nerespectarea legilor în vigoare, prin semnarea proiectului de Ordonanţă care trecea cheltuielile cu centrele de vaccinare în sarcina administraţiilor locale.

"Cerem oricărui ministru care îşi pune semnătura pe un act normativ să ţină cont de legile în vigoare ale statului român. Acest lucru n-a fost realizat de ministrul sănătăţii. Cerem ca niciodată să nu se mai facă o alocare de atribţii suplimentare către administraţia fără să se aloce şi resursele financiare necesare acestor atribuţii suplimentare. Acest lucruri n-au fost înţelese de ministrul sănătăţii", a subliniat Emil Boc.

Scandalul privind finanţarea centrelor de vaccinare vine în contextul în care premierul Florin Cîțu a declarat recent că România va fi pregătită să vaccineze 150.000 de persoane pe zi, în 1.000 de centre de vaccinare.

Parteneri
x close